Senatorii au respins, luni, cu 54 de voturi „pentru”, 10 voturi „împotrivă” şi 16 abţineri, o propunere legislativă privind declararea municipiului Iaşi „Oraş Iniţiator al Revoluţiei din decembrie 1989”, relatează Mediafax.ro.
Proiectul este iniţiat de senatorii Dumitru Oprea (PDL), Mihaela Popa (independent) şi de deputaţii PDL Elena Dobre, Petru Movilă, Nicuşor Păduraru şi Marius Spînu.
Iniţiatorii propun declararea municipiul Iaşi „Oraş Iniţiator al revoluţiei Române din decembrie 1989”, în semn de cinstire ş i recunoştinţă pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, pentru acţiunile antidictatoriale declanşate la 14 decembrie 1989 de către ieşenii constituiţi în Frontul Popular Român.
Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive, că în zilele premergătoare datei de 14 decembrie 1989, un grup de ieşeni curajoşi au împânzit oraşul cu manifeste care cereau populaţiei să vină în Piaţa Unirii, din centrul localităţii pentru a „protesta împotriva” regimului comunist, dizidenţii anunţând formarea Frontului Popular Român, formaţiune anticeauşistă.