În timp ce presiunile internaţionale pentru ca Grecia să-şi onoreze obligaţiile faţă de creditori au crescut, Antonis Smaras, liderul conservatorilor din Noua Democraţie, a început discuţiile pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Va avea doar trei zile la dispoziţie pentru a reuşi, în caz contrar urmând să fie însărcinat rivalul său, radicalul de stânga Alexis Tsipras, liderul Syriza.
Prima decizie a lui Samaras a fost să discute chiar cu Tsipras, pentru a-i propune formarea unui guvern împreună. A fost refuzat. Tsipras a declarat că partidul său “trebuie să rămână în opoziţie, pentru că reprezintă o tabără politică opusă”. Tsipras i-a cerut lui Samaras să nu piardă timpul cu formarea guvernului, ci să îşi respecte promisiunea de a renegocia memorandumul cu UE şi FMI şi să nu reducă pensiile si salariile, pentru că aceasta va fi “dezastruos” pentru ţară.
Următorul partener de negociere pe lista lui Smaras este Evanghelos Venizelos, liderul PASOK. Urmează apoi liderul Stângii Democrate, Fotis Kouvelis. Comitetul central a Stângii Democratice s-a întrunit luni seara pentru a stabili poziţia partidului.
Marea problemă a unui viitor guvern va fi legitimitatea redusă. Noua Democraţie a câştigat scrutinul, însă la o diferenţă infimă şi în condiţiile în care mulţi greci au votat cu conservatorii scrâşnind din dinţi. La aceasta se adaugă faptul că noul executiv va trebui să aplice măsuri de austeritate nepopulare. Protestele de stradă sunt aşteptate, iar Syriza va avea numai beneficii politice rămânând în opoziţie. Potrivit BBC, una din puţinele căi de a reduce puterea mesajului radicalilor din Syriza ar fi organizarea unui referndum privind rămânerea în zona euro. Riscul ar fi mare, însă acesta va fi un moment în care electoratul va decide cu adevărat, nu ca în cazul alegerilor de pe 6 mai şi de pe 17 iunie, care au oferit parlamente fragmentate şi incapabile să formeze un guvern.
Traduse în mandate, procentele obţinute duminică ofera 129 de mandate Noii Democraţii, 71 pentru Syriza, 33 pentru PASOK, 20 pentru Grecii Independenţi, 18 pentru Zori de Aur, 17 pentru Stânga Democratică, 12 pentru comunişti.
Deputatul Yannis Tragalis, din partea Noii Democraţii, a declarat pentru postul Skai TV că este încrezător în şansele unei coaliţii Noua Democraţie-PASOK-Stânga Democratică, care ar întruni 179 de mandate din totalul de 300.