Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a prelungit până pe data de 12 aprilie 2013 termenul acordat României pentru elaborarea unei noi legi privind restituirea bunurilor confiscate în perioada comunistă, transmite AFP, citată de Agerpres.
Termenul iniţial era 12 aprilie 2012. Un purtător de cuvânt al CEDO a declarat pentru AFP că decizia de prelungire a termenului a fost luată pe data de 5 iunie, precizând că această prelungire „are un caracter excepţional”, iar guvernul român „trebuie să informeze Curtea la fiecare trei luni asupra progreselor” în această chestiune.
România a cerut pe data de 24 aprilie amânarea adoptării respectivei legi, motivând că alegerile locale şi parlamentare fac aproape imposibilă respectarea termenului impus.