Opt persoane, între care doi copii, au ajuns la spital, duminică, după ce o maşină care încerca să intre pe centura municipiului Sibiu s-a ciocnit cu o alta, iar apoi a fost proiectată într-un al treilea autoturism.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Sibiu, citaţi de MEDIAFAX, accidentul s-a produs la intersecţia străzii Ştefan cel Mare cu centura Sibiului, după ce şoferul unui autoturism Mitsubishi a vrut să facă un viraj la stânga pentru a intra pe centură şi nu a acordat prioritate unui autoturism Nissan care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, autoturismul Mitsubishi a fost proiectat într-o altă maşină care era oprită pentru a acorda prioritate autovehiculelor care circulau pe strada Ştefan cel Mare.