Măsurile aplicate de Jandarmerie privind amendarea, deschiderea unor dosare penale, acuzaţii de perturbare a liniştii publice sau distrugere pentru manifestanţii din Piaţa Universităţii sunt „aberante, ilegale şi încalcă flagrant drepturile cetăţenilor de a se exprima, protesta şi manifesta”, a afirmat vineri Codrin Ştefănescu, secretarul Consiliului Naţional al PSD.
Potrivit acestuia, drepturile cetăţenilor de a se exprima şi protesta sunt prevăzute de articolele 30 (libertatea de exprimare) şi 39 (libertatea întrunirilor) din Constituţia României, dar şi în Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
„Surprinzător este faptul că, în schimb, Jandarmeria nu a formulat nicio acuzaţie şi nu a luat nicio măsură împotriva protestatarilor din faţa Guvernului, susţinători ai preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, demis, de altfel prin votul popular a 7, 5 milioane de români. În consecinţă, ministrul de Interne, Mircea Duşa, are obligaţia de a se implica în acest caz şi de a chema, urgent, la raport, pentru a explica excesul de zel, pe cei care au dat aceste ordine împotriva manifestanţilor”, susţine Ştefănescu într-un comunicat remis AGERPRES.
El a pledat pentru o schimbare absolut necesară, în condiţiile în care „şi în alte instituţii ale statului există astfel de derapaje, excese de putere şi abuzuri”.