Peste câteva zile, guvernul Bugariei va semna contractul de concesiune pentru exploatările de gaze din Marea Neagra cu un consorţiu format din Total, OMV şi Repsol. Anunţul a fost făcut de premierul Boyko Borisov, după ce ministrul Energiei şi Economiei, Delyan Dobrev, a apropbat concesionarea. Acesta a declarat că Bulgaria a permis întârzieri ireversibile în explorarea zăcămintelor din Marea Neagră în comparatie cu România, în ultimele decenii, transmite Novinite.com.
Pe 25 iulie, consorţiul a primit permisiunea să foreze pentru pentru si gaze la Blocul 1-21 “Hanul Asparuh” din platforma continentală şi zona economică exclusivă a Bulgariei. Compania va explora şi o zonă de 14.000 de metri pătraţi timp de cinci ani. Semnarea contractului va fi urmată de transferul taxei de concesiune.
Pe 22 august, guvernul a acordat un permis de explorare pentru Sea Energy EOOD pentru Blocul 1-19 “Sfântul Atanasie”. Acesta este situat în apropierea unui bloc exploatat de Melrose Resources, din Marea Britanie, care asigura 10-15% din necesarul de gaz al Bulgariei.
“Acesta a fost al doilea permis de explorare acordat în interval de o lună şi dorim să ţintim cele mai mari resurse nedescoperite ale ţării. Facem multe eforturi, pentru că explorarea acestor resurse ne poate asigura independenţa energetică şi preţuri rezonabile la petrol şi gaze”, a declarat ministrul Delyan Dobrev.
Premierul Borisov a declarat că exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze va garanta invulnerabilitatea viitoarelor generaţii în faţa conflictelor din Orientul Mijlociu, care vor duce la creşterea preţului energiei. Bulgari a interzis exploatraea zăcămintelor de gaze de şist de pe teritoriul ţării.