Potrivit mitologiei chineze cei cumpătaţi şi răbdători îşi vor duce la bun sfârşit tot ce îşi propun pentru 2011.
Anul 2011 coincide cu anul chinezesc al iepurelui, o perioadă de linişte, răbdare şi reuşită. Deşi după calendarul chinezesc acesta va începe abia în luna februarie, mulţi asiatici îl sărbătoresc încă din seara de 31 decembrie.
Anul iepurelui îi va aduce cu picioarele pe pământ pe cei visători şi îi va linişti pe cei impulsivi. Potrivit mitologiei chineze cei cumpătaţi şi răbdători îşi vor duce la bun sfârşit tot ce îşi propun pentru 2011. Persoanele născute sub acest semn astral sunt calme, hotărâte şi rareori intră în panică. Duc o viaţă liniştită şi iau mai mereu cele mai bune decizii.
Pentru a celebra intrarea în anul iepurelui grădinile zoologice din Japonia ori Coreea de Sud le-au pregătit evenimente speciale vizitatorilor. În centrul atenţiei, evident iepurii. Fie că au defilat în costume colorate fie că au făcut giumbuşlucuri, iepurii i-au bine dispus pe copii.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                      