Peste 5.000 de persoane au participat la funeraliile victimelor atentatului terorist comis în noaptea de vineri spre sâmbătă la o biserică a creştinilor copţi din Alexandria. Sute de credincioşi s-au adunat în ajun la o mănăstire coptă, situată la 30 kilometri nord de capitala Egiptului, în semn de omagiu în memoria acestora.
În acelaşi timp, Consiliul oecumenic al bisericilor (COE) a condamnat ferm duminică atentatul comis în noaptea de vineri spre sâmbătă în faţa unei biserici copte din Alexandria, soldat cu 21 de morţi, calificându-l drept un atac teribil.
În Egipt, funeraliile s-au transformat sâmbătă seara într-o demonstraţie de protest în masă, degenerând, sporadic, în ciocniri cu poliţia. Demonstranţii au aruncat cu pietre şi sticle în poliţişti, care au încercat să ţină în frâu mulţimea violentă cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.