Profesorul Marga vs Traian Băsescu – sau despre ce modele îşi aleg românii

miercuri, 5 ianuarie 2011 Pe Traian Băsescu îl irită, în mod evident, oamenii inteligenţi. Îl irită cei care nu sunt ca el, care nu râd la glume de prost gust şi nu aruncă sticle de şampanie. Şi, la fel de evident, îl irită valorile şi modelele autentice. Pentru că ele ar putea scoate la lumină […]

De cotidianul.ro - Autor
Profesorul Marga vs Traian Băsescu – sau despre ce modele îşi aleg românii

miercuri, 5 ianuarie 2011 Pe Traian Băsescu îl irită, în mod evident, oamenii inteligenţi. Îl irită cei care nu sunt ca el, care nu râd la glume de prost gust şi nu aruncă sticle de şampanie. Şi, la fel de evident, îl irită valorile şi modelele autentice. Pentru că ele ar putea scoate la lumină […]

miercuri, 5 ianuarie 2011

Pe Traian Băsescu îl irită, în mod evident, oamenii inteligenţi. Îl irită cei care nu sunt ca el, care nu râd la glume de prost gust şi nu aruncă sticle de şampanie. Şi, la fel de evident, îl irită valorile şi modelele autentice. Pentru că ele ar putea scoate la lumină impostura şi mediocritatea, ar putea destupa minţile adormite de lozinci mincinoase şi ar putea trezi la realitate o societate plină de paradoxuri, care preferă să îngheţe în stradă la -14° pentru a asculta un concert de revelion, dar nu găseşte resursele interioare pentru a-şi apăra drepturile.

Aş fi scris în titlu „profesorul Marga vs. «marinarul » Băsescu”, dar n-am făcut-o pentru a nu jigni o categorie întreagă de oameni care-şi fac onorabil dificila meserie de marinar. Mi se părea însă că, dincolo de profesia propriu-zisă, ar fi fost o contrapunere simbolică, două modele diametral opuse.

Andrei Marga şi Traian Băsescu sunt exponenţii unor asemenea modele antagonice, care s-ar putea traduce prin: eleganţă şi rafinament intelectual vs. grobianism şi subcultură, bun-simţ vs. tupeu fără limite, diplomaţie şi dialog vs. conflict şi ură, leadership autentic vs. legea pumnului.

Cel mai neplăcut mi se pare nu că există modele diferite, e normal, ci că al doilea predomină în societatea românească. Trebuie să fii arogant, tupeist, şmecher, arţăgos, „să-i faci” pe toţi, ca să ai succes. Pentru asta nu e nevoie de educaţie, de cultură, de informare, de raţiune critică sau discernământ. Şi, mai mult, acesta este modelul de referinţă al societăţii noastre de azi. Nu întâmplător Traian Băsescu este preşedinte, un preşedinte pe care „românii” l-au ales de două ori.

Cu cât întârziem mai mult momentul ieşirii din această paradigmă perdantă, cu atât ne vom afunda mai tare. Este nevoie de noi modele şi le avem. Pentru cei care încă mai cred în propaganda băsistă care spune că „toţi sunt la fel”, cel mai util exerciţiu ar fi să se uite în paralel la Andrei Marga şi Traian Băsescu, să le asculte cuvintele şi argumentele, tonul şi limbajul, să le vadă comportamentul şi atitudinea.

Iată o scurtă parte a analizei pe care Andrei Marga a făcut-o aseară, la Sinteza zilei, pe tema legii educaţiei şi declaraţiilor lui Traian Băsescu.

Andrei Marga: „Se poate constata un prim lucru. El (Traian Băsescu) a început să fie îngrijorat de sondaje şi de alegerile care vin şi mai ales de procesele care ar veni după alegeri şi atunci foloseşte legea educaţiei ca o ocazie de a transforma în agenţi electorali directori de şcoli şi licee, rectori, legea fiind instrumentul pentru această transformare. S-a văzut foarte bine, el nu vorbeşte de autonomie universitară. Aceasta este o valoare europeană cu care nu te poţi juca, indiferent ce concepţie politică ai.

A doua observaţie. Traian Băsescu a stricat sistemul universitar din România sau cel puţin oamenii pe care el i-a numit – se poate vedea bine pe lista de măsuri, măsurile privind masteratul, doctoratul, licenţa– sunt cele mai greşite măsuri de politică universitară luate după 1989 în România şi nu numai în România. Evident, el după ce strică vine şi se proclamă salvatorul.

A treia observaţie. O spun foarte responsabil şi se poate controla acest lucru pe documente oficiale ale statului român. Toate măsurile noi pe care Băsescu le evocă în speech-ul său ca noutăţi aduse de această lege, toate sunt din documentele reformei 96-2000 – şi curriculum flexibil şi descentralizarea şi intrarea în comunitate şi răspunderea publică a universităţilor şi avizarea universităţilor şi abolirea vechimii la ocuparea de posturi de profesori. Legea copiază măsurile reformei 96-2000, sigur dânsul mă flatează, „reforma Marga”, deşi eu nu am folosit niciodată acest titlu foarte pretenţios. Legea actualiză pastisează aceste măsuri şi unele reglementări de la Babes-Bolyai, doar că le ambalează toate într-o cutie a politizării. Toate sunt puse pe direcţia unei politizări a sistemului.”

Întreaga înregistrare a emisiunii se poate vedea aici.

http://iuliahuiu.blogspot.com/

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.