Zeci de mii de australieni sunt afectaţi de gravele inundaţii din statul Queensland, Australia. Ploile torenţiale din ultimele ore au dat peste cap eforturile voluntarilor şi ale armatei, care tocmai începuseră să curăţe oraşul puternic afectat de inundaţii.
Centrul şi sudul statului Queensland vor fi afectate şi în zilele următoare de precipitaţii abundente, ceea ce e de aşteptat să agraveze şi mai mult situaţia locuitorilor şi a economiei din regiune. Numai miercuri, apele au inundat alte 200 de locuinţe şi au afectat peste 3.000 de proprietăţi.
Primarul oraşului Rockhampton, cel mai afectat de inundaţii, estimează că urmele dezastrului vor fi şterse abia într-un an. Locuitorii oraşului Saint George se aşteaptă joi să fie complet inundaţi de apele râului care trece prin zonă.