Deputatul PNL Florin Ţurcanu, trimis în judecată pentru fals şi uz de fals

Deputatul PNL de Botoşani Florin Ţurcanu a fost deferit justiţiei de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că a consemnat nereal faptul că membri ai organizaţiei politice au fost excluşi din partid. Deputatul este acuzat de 19 falsuri intelectuale şi de nouă fapte de […]

Deputatul PNL Florin Ţurcanu, trimis în judecată pentru fals şi uz de fals

Deputatul PNL de Botoşani Florin Ţurcanu a fost deferit justiţiei de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că a consemnat nereal faptul că membri ai organizaţiei politice au fost excluşi din partid. Deputatul este acuzat de 19 falsuri intelectuale şi de nouă fapte de […]

Deputatul PNL de Botoşani Florin Ţurcanu a fost deferit justiţiei de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că a consemnat nereal faptul că membri ai organizaţiei politice au fost excluşi din partid.

Deputatul este acuzat de 19 falsuri intelectuale şi de nouă fapte de uz de fals.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie – iulie 2009, inculpatul Ţurcanu Florin, deputat în Parlamentul României, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal – filiala Botoşani (funcţie ocupată începând cu primăvara anului 2009), a semnat o serie de hotărâri în care se consemna, în mod necorespunzător adevărului, că diferiţi membri ai acestei organizaţii politice au fost excluşi din partid prin hotărârea Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani din data de 21.06.2009.

Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de liebarl. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, liberalul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită. În acest fel,  Ţurcanu Florin a semnat acte (hotărâri, adrese) prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din data de 21.06.2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din cadrul Partidului Naţional Liberal.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.