Frunda: Preşedintele are cea mai mare responsabilitate în privinţa Schengen

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy crede că aderarea României la Spaţiul Schengen va fi amânată, iar preşedintele ţării, „ca reprezentant al politicii externe româneşti, are cea mai mare responsabilitate”. Frunda a declarat, joi, că, formal, pe mecanismele de funcţionare ale Uniunii Europene decizia de aderare a României la Spaţiul Schengen se va lua de către Comitetul […]

Frunda: Preşedintele are cea mai mare responsabilitate în privinţa Schengen

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy crede că aderarea României la Spaţiul Schengen va fi amânată, iar preşedintele ţării, „ca reprezentant al politicii externe româneşti, are cea mai mare responsabilitate”. Frunda a declarat, joi, că, formal, pe mecanismele de funcţionare ale Uniunii Europene decizia de aderare a României la Spaţiul Schengen se va lua de către Comitetul […]

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy crede că aderarea României la Spaţiul Schengen va fi amânată, iar preşedintele ţării, „ca reprezentant al politicii externe româneşti, are cea mai mare responsabilitate”.

Frunda a declarat, joi, că, formal, pe mecanismele de funcţionare ale Uniunii Europene decizia de aderare a României la Spaţiul Schengen se va lua de către Comitetul de Miniştri în şedinţa ordinară care va avea loc în luna martie, iar declaraţiile miniştrilor de interne francez şi german, susţinute de Guvernul Olandei, reprezintă doar poziţia acestor trei ţări privind aderarea României şi a Bulgariei în martie.

El a subliniat că premierul ungar Viktor Orban şi Guvernul Ungariei au declarat nu numai că susţin aderarea României şi a Bulgariei în martie 2011 la Schengen, dar că vor duce şi o politică activă, de convingere a ţărilor membre pentru acceptare. În acelaşi timp însă, este foarte clar că Germania, Franţa şi Olanda se vor opune formal aderării României, în martie, la Schengen, a arătat Frunda.

„Or, aderarea se face doar cu un vot unanim, prin consensualitate. De aceea, eu cred că aderarea noastră va fi amânată, nu se pune problema de a nu adera la zona Schengen, ci când anume vom adera la zona Schengen. Eu cred că amânarea aderării la zona Schengen este un fiasco al politicii externe româneşti, este o pierdere pe care o suferă cetăţenii, nu din punctul de vedere al circulaţiei libere, ci al forţei de muncă, al angajării afară, al rămânerii acolo. Cred că este o palmă dată politicii externe româneşti, în care preşedintele republicii, ca reprezentant al politicii externe româneşti, are cea mai mare responsabilitate „, a spus Frunda.

El a precizat că nu este de acord cu susţinerile Franţei şi Germaniei referitoare la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru că, formal, acesta nu poate fi o condiţie a aderării la Schengen.

Frunda a spus că, în acelaşi timp, reprezentanţii Ministerului de Externe şi ai Guvernului român trebuie să aibă o discuţie „sinceră şi foarte deschisă” cu reprezentanţii guvernelor francez şi german.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.