Semnalele senzorilor seismici lăsaţi pe suprafaţa lunară de astronauţii Apollo în 1971 dezvăluie că Luna are un nucleu lichid, asemănător Terrei.
Oamenii de ştiinţă de la NASA au aplicat tehnicile moderne seismologice informaţilor emise de senzorii plasaţi de colegii lor care au ajuns pe Lună.
Noua cercetare sugerează că nucleul intern este solid şi bogat în fier, cu o rază de 241km, în timp ce nucleul extern este lichid, cu o rază de circa 329km. Ceea ce diferă faţă de Pământ este existenţa unui strat parţial topit din jurul nucleului, cu o rază de 482km, potrivit NASA.
Datele aruncă o lumină asupra evoluţiei dinamului lunar, un proces natural prin care luna noastră generează şi menţine propriul ei câmp magnetic intens.
Informaţiile despre nucleul lunar sunt critice pentru dezvoltarea unor modele corecte ale formării Lunii.
Nucleul conţine un mic procent de elemente uşoare precum sulful, susţinând noile cercetări de pe Terra care sugerează prezenţa elementelor uşoare – precum sulful şi oxigenul – într-un strat din nucleul Pământului.
Cercetarea, publicată în ediţia online a revistei Science, a folosit informaţiile strânse în timpul misiunilor Apollo de pe Lună.
Experimentul seismic pasiv Apollo a constat în amplasarea pe suprafaţa lunară a patru seismografe, între anii 1969-1972, care au înregistrat activitatea seismică până în 1977.
„Am aplicat tehnologiile folosite în seismologia terestră pentru a prezenta prima detectare a nucleului lunar”, a spus dr. Renee Weber, cercetător la Marshall Space Flight Center al NASA.
Următoarele misiuni ale NASA vor ajuta la adunare unor informaţii mai detaliate. Misiunea Gravity Recovery and Interior Laboratory, sau GRAIL, va fi lansată în acest an. Misiunea constă în două nave spaţiale gemene care vor intra împreună în orbita Lunii pentru câteva luni pentru a măsura câmpul gravitaţional în detaliu.
