Preşedintele PSD, Victor Ponta, scrie pe blogul său că Alianţa PSD şi PNL-PC va avea bază juridică.
Astfel, PSD şi Alianţa de Centru-Dreapta PNL-PC decid să pună bazele juridice ale unei platforme politice comune, care să aibă ca scop fundamental elaborarea, adoptarea şi implementarea, până în 2019, a unei agende publice.
Victor Ponta spune că agenda politică este deschisă oricărui partid democratic din România, dacă va fi de acord cu obiectivele propuse: reformarea instituţiilor statului, refacerea sistemului economic al ţării, combaterea şomajului şi stabilirea, ca prioritate absolută, crearea de noi locuri de muncă, implementarea legislaţiei fiscale de tip stimulativ, depolitizarea şi declientizarea structurilor administraţiei centrale şi locale, dar şi refacerea rolului şi prestigiului Parlamentului.
„Ştiu că este complicată o apropiere între două partide mari ca PSD şi PNL, cu istorii şi experienţe atât de diferite şi complicate. Dar, în acelaşi timp, refuz să cred că doi oameni raţionali şi bine intenţionaţi nu se pot înţelege! Mai ales acum, după clarificarea pe zona de dreapta prin formarea ACD (o mişcare din care, sincer, cred că au câştigat şi PSD, şi PNL, şi PC, ceea ce e foarte bine). Şi refuz să cred că două forţe politice atât de importante nu pot găsi o bază comună care nu doar să distrugă ceva – sistemul pedelist băsescian – ci şi să construiască un nou model de societate, atât de necesar azi pentru România”, precizează Victor Ponta.
„PSD și ACD vor forma un guvern comun. Structura şi componenţa guvernului vor fi propuse de un grup de lucru coordonat de preşedinţii celor două formaţiuni şi va fi aprobat de forurile statutare”, explică liderul PSD.
Potrivit acestuia, PSD şi ACD vor avea un candidat comun pentru funcţia de preşedinte al României, de asemenea, candidaţi comuni pentru președinţia Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar şi pentru președinţia comisiilor parlamentare.
Pentru alegerile privind funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, PSD și ACD vor avea, de asemenea, candidați comuni.