După Tim Burton, în 2010, Isabelle Huppert în 2009 şi Sean Penn în 2008, cineastul american Robert De Niro, monstru sacru al cinematografului american, va prezida juriul celei de a 64-a ediţii a Festivalului de la Cannes, programată între 11 şi 22 mai.
Este a treia oară, în ultimii patru ani, când a fost ales un preşedinte de juriu american, după realizatorul Tim Burton în 2010 şi actorul şi realizatorul Sean Penn în 2008.
„Este o oportunitate unică pentru mine, în măsura în care este vorba despre unul dintre cele mai bune şi cele mai vechi festivaluri din lume”, a declarat Robert De Niro, în stilul laconic care-l caracterizează, după ce organizatorii au transmis comunicatul. „Fiind de două ori preşedintele juriului, în anii ’80, ştiu că nu va fi uşor pentru mine şi pentru prietenii mei din juriu, dar sunt onorat şi fericit că mi-a fost încredinţat acest rol”.
Robert De Niro a intrat în istoria Festivalului de la Cannes odată cu prima sa apariţie aici, în „Taxi Driver”, au amintit Gilles Jacob şi Thierry Frémaux, preşedintele, respectiv delegatul general al evenimentului. Actorul a jucat, de asemenea, în opt filme prezentate la Cannes, dintre care două au primit „Palme d’Or”: „Taxi Driver” (1976), de Martin Scorsese, şi „The Mission”, regizat de Roland Joffé (1986). „Dotat cu o plasticitate de cameleon, el îşi compune personajele fără să ştii dacă intră în rol sau dacă rolul i se adaptează”, scriu organizatorii Festivalului.
„Festivlurile favorizează legăturile în sânul comunităţii cinematografice internaţionale şi au un impact cultural peren, a spus De Niro, cofondator al Festivalului „Tribeca”, dedicat cinematografului independent.
Aceste declaraţii dovedesc interesul reciproc al numirii unui preşedinte de juriu. Pentru actorul De Niro, considerat unul dintre cei mai mari din toate timpurile, este o consacrare în plus, iar strălucirea numelui său contribuie la prestigiul manifestării. Nu este de mirare, consideră presa franceză, că se aplează la un cineast american. În această perioadă de schimbări semnificative în cinematografie, Festivalul de la Cannes are nevoie de combinaţia de glamour popular şi cinefilie exigentă.
„De Niro încarnează astăzi această combinaţie, ca puţini dintre egalii săi”.
Premii pentru De Niro
Robert De Niro în Taxi driver
În vârstă de 67 de ani, actorul are un palmares mirific. Idol al Hollywoodului în anii ’70, intensitatea sa neliniştitoare, violenţa conţinută şi paroxistică, perfecţionismul l-au făcut actorul preferat al unor regizori ca Francis Ford Coppola sau Martin Scorsese, pentru care va rămâne un fidel tovarăş de drum, de la „Main Streets” la „Casino”.
Fiul pictoriţei Virginia Admiral şi al pictorului şi sculptorului expresionist Robert De Niro Sr, Robert De Niro s-a născut în New York, în 1943. Tatăl lui avea ascendenţă italiană şi irlandeză, iar mama avea strămoşi nemţi, francezi şi olandezi.
După studii cu Stella Adler şi, apoi, cu Lee Strasberg, actorul tenebros, cu o mină posomorâtă, a fost relevat de filmul „Mean Streets” al lui Martin Scorsese (1973), apoi de „Naşul II” de Francis Ford Coppola (1974), pentru care a obţinut Premiul „Oscar pentru cel mai bun rol secundar”. Prestaţia sa în şoferul de taxi dezechilibrat, devenit ucigaş psihopat însetat de puritate, îl propulsează în rândul starurilor mondiale. Şi capodoperele se înlănţuie: „1900” de Bernardo Bertolucci (1976), „Ultimul nabab” de Elia Kazan (1976), „Vânătorul de cerbi” (1978), de Michael Cimino (1978), „A fost odată în America”, de Sergio Leone (1984), „Incoruptibilii”, de Brian de Palma (1987)…
În 1976, De Niro a apărut, împreună cu Gérard Depardieu şi Donald Sutherland, în pelicula „1900”, o explorare epic-biografică a vieţii în Italia înaintea celui de al Doilea Război Mondial, prin ochii a doi copii, prieteni, aparţinând unor segmente opuse ale ierarhiei sociale, semnată de Bernardo Bertolucci.
A obţinut patru nominalizări la Globul de Aur pentru cel mai bun actor cu rolurile din „New York, New York” (1977), „Midnight Run” (1989), „Analyze This” (1999) şi „Meet the Parents” (2000).
A fost distins cu Premiul „Oscar” şi „Globul de Aur pentru cel mai bun actor”, în „Raging Bull”, în 1981, şi cu „Oscar pentru cel mai bun rol secundar”, în 1974, pentru „Naşul II”. De Niro şi Marlon Brando, care a jucat rolul bătrânului Corleone în primul film, sunt singurii doi actori distinşi cu Oscar pentru acelaşi personaj.
„Raging Bull” a salvat, cu 30 de ani în urmă, cariera lui Martin Scorsese, scoţându-l dintr-o perioadă de alcool, droguri şi depresie. Filmul povesteşte asceza şi căderea lui Jake LaMotta, ex-campion de box, devenit un modest performer de cabaret după o carieră bazată pe un temperament violent şi paranoid. Totul a început în perioada lucrului la pelicula „Alice nu mai locuieşte aici”, când De Niro i-a pus în mână cartea pe care Jake LaMotta o scrisese împreună cu Peter Savage şi Joseph Carter.
Cei doi ani şi jumătate care au urmat insuccesului filmului „New York New York” şi lucrul la „Ultimul vals” au fost pentru regizor plini de probleme: „Trăiam la limită şi mă distrusesem complet”, povesteşte Scorsese. „Ajusesem în situaţia că patru zile din şapte rămâneam în pat, bolnav din cauza astmului, a cocainei, a pilulelor”. Dar, dintr-odată, înainte de a ajunge la fund, i-a cerut prietenului său Paul Schrader, care semnase scenariul la „Taxi Driver”, să se gândească la o nouă versiune a istoriei lui LaMotta. De Niro l-a căutat la spital şi l-a convins să facă acest film. Până la urmă, ieşind din spital, Scorsese, la sfatul prietenului său, a plecat în Italia s-o găsească pe noua lui dragoste, Isabella Rossellini, care turna „Il prato” cu fraţii Taviani (aveau să se căsătorească la 30 septembrie 1979, în timpul filmărilor la „Raging Bull”). A revenit şi s-a stabilit, împreună cu De Niro, într-o insuliţă din Caraibe, pentru a scrie scenariul filmului.
Pelicula a fost turnată în două reprize, la distanţă de patru luni, pentru a-i permite lui De Niro monstruoasa performanţă de a se îngrăşa cu 30 de kilograme pentru a-l încarna pe Jake LaMotta la bătrâneţe. În timp ce De Niro se îngrăşa cu tort şi spaghete, Scorsese şi Thelma Schoonmaker au montat ceea ce se filmase deja şi regizorul a început să înţeleagă că pelicula va deveni o capodoperă. „Povestea unui om care a suportat încercări teribile, care a suferit şi i-a făcut pe cei din jurul lui să sufere şi care… a ajuns la un fel de pace cu sine însuşi şi cu lumea – scria Scorsese –, acest film va vorbi despre mine. L-am făcut ca un kamikaze: am pus în el totul şi credeam că va fi ultimul meu film.”
Între regie şi roluri comice
Robert De Niro şi Ben Stiller în Little Fockers
În ultimii ani, Robert De Niro s-a îndreptat cu succes către comedie. A început să apară în roluri comice la mijlocul anilor ’80, având mare succes în filme ca „Brazil” (1985), comedia de acţiune „Midnight Run” (1988), „Analyze This” (1999), alături de Billy Crystal, „Meet the Parents” (2000) şi „Meet the Fockers” (2004), amândouă împreună cu Ben Stiller. „Little Fockers”, regizat de Paul Weitz, cu Ben Stiller, Owen Wilson, Blythe Danner, Teri Polo, Dustin Hoffman şi Barbra Streisand a fost lansat în decembrie 2010.
La 34 de ani după „1900” al lui Bertolucci, De Niro a apărut în producţia italiană „Manuale d’amore 3”, de Giovanni Veronesi, în care interpretează rolul unui bărbat în vârstă care-şi pierde capul după o tânără, interpretată de Monica Belucci. În Italia a apărut recent DVD-ul „Stanno tutti bene”, un remake strălucit din 2009 al peliculei omonime a lui Giuseppe Tornatore, regizat de britanicul Kirk Jones, în care De Niro este protagonist absolut.
În 2011, actorul va apărea în filmul de acţiune „The Killer Elite”, regizat de Gary McKendry, alături de Jason Statham şi Clive Owen, şi în adaptarea romanului „The Dark Fields”, alături de Bradley Cooper, realizată de Neil Burger.
În 1993, Robert De Niro a trecut pentru prima dată în spatele camerei, cu fresca mafiotă „A fost odată în Bronx”, pe care a dedicat-o tatălui său. Trei ani mai târziu semna al doilea film, pelicula poliţistă „The Good Shepherd”, cu Matt Damon şi Angelina Jolie, care povesteşte originile CIA-ului şi în care apare şi el într-un rol de mică întindere, cel al generalului Bill Donovan.
În luna mai, anul acesta, va trebui să judece, sub reflectoarele întregii lumi, realizările altora. Având în vedere nenumăratele sale roluri memorabile, alegerile vor fi desigur interesante.
