Recalcularea pensiilor militare a generat diminuarea acestora, în luna ianuarie 2011, cu până la 70 de procente, faţă de luna decembrie 2010,scriu jurnaliştii de la Gândul.
Deşi Gabriel Oprea promitea anul trecut că îşi va depune mandatul dacă pensiile militarilor vor fi tăiate, zilele acestea 80.000 dintre cei 83.000 de pensionari militari au primit pensiile diminuate, potrivit unei centralizări a sindicatului militarilor în rezervă. Ministrul Apărării a negat din nou, prin vocea şefului Direcţiei Generale Financiar Contabile, generalul de brigadă Mariana Lupu, că „pensiile militare sub 3.000 de lei, de care beneficiază militarii cu carieră completă, au fost diminuate”.
Confirmarea a venit din partea colonelului (r) Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă (SCMDRR), care a afirmat pentru Gândul că 80.000 dintre cei 83.000 de pensionari militari au primit pensiile diminuate. „Au fost trimişi banii fără taloanele de pensii, fiindcă n-au bază legală pentru a achita aceste sume”, spune Dogaru, care îi cere ministrului Gabriel Oprea să îşi respecte cuvântul dat şi să demisioneze.
Din cele 81.379 de pensii militare şi indemnizaţii aflate în plată, 251 au fost exceptate de la recalculare, fiind vorba despre magistraţi militari, beneficiarii de pensii de invaliditate şi de urmaşi şi de cei care au obţinut suspendarea în instanţă a aplicării Hotărârii de Guvern 735.
Cei mai dezavantajaţi militari sunt „pensionarii NATO”, retraşi la puţin peste 40 de ani, conform jurnaliştilor de la Adevărul. Până acum s-au finalizat 21.617 de dosare, din care 2.861 sunt pensii pentru carieră completă, adică ale celor care îndeplinesc ambele condiţii de pensionare: 55 de ani şi 20 de ani vechime, iar restul 18.856 de pensii, sunt pentru carieră incompletă, potrivit generalului de brigadă Mariana Lupu, citat de Adevărul.
Pierderile cele mai consistente le vor suferi militarii care nu şi-au depus dosarele sau nu le vor depune, punctajul de pensie calculându-se în aceste cazuri ca la nivelul salariului mediu pe economie. Se estimează că peste 100.000 de pensionari militari vor da statul în judecată.
„Guvernanţii ştiu asta, dar scopul lor a fost să facă economii timp de doi-trei ani, apoi mai văd ei de unde ne dau înapoi diferenţele de sume adunate până la sentinţa definitivă”, spune Constantin Monac, secretar general al Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă Disponibilizate (SCMRD).