Numărul curselor aeriene afectate, joi dimineaţă, din cauza ceţii care persistă în zona Aeroportului Internaţional din Timişoara a ajuns la 24, astfel că 13 curse au întârzieri la sosirea pe acest aeroport, iar unsprezece curse, care urma să fie operate cu aceleaşi avioane, nu pot decola.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Timişoara, Nicoleta Trifan, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că sunt afectate atât curse naţionale, cât şi internaţionale.
„Sunt afectate 13 curse care ar fi trebuit să sosească la Timişoara. Sunt curse din ţară, din Ucraina, Spania şi Republica Moldova”, a spus Nicoleta Trifan.
Potrivit sursei citate, toate aceste avioane urmau să sosească la Timişoara, să preia pasageri de acolo şi să plece spre alte destinaţii, din această cauză fiind întârzieri la plecare pentru 11 curse.
„Sunt afectate 11 curse care ar fi trebuit să plece de la Timişoara, prima cursă având ora de plecare 9.25. Sunt curse care ar fi trebuit să plece spre Marea Britanie, Italia, Germania şi Grecia”, a declarat Nicoleta Trifan.
Sursa citată a precizat că, pentru a se putea ateriza în condiţii de ceaţă, trebuie îndeplinite trei condiţii: să existe echipamente speciale pe aeroport, ceea ce la Timişoara există, să fie echipamente speciale la bordul aeronavelor şi să existe un echipaj antrenat şi echipat pentru aterizări şi decolări în condiţii de vizibilitate redusă.
Tot din cauza ceţii, o cursă WizzAir cu 144 de pasageri care trebuia să sosească la Timişoara la ora 0.10, de la Madrid, a fost deviată la Budapesta.