Doi bărbaţi din Constanţa au fost prinşi de poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime în timp ce transportau, cu un autotractor cu semiremorcă, 25 de tone de cale ferată furată
Potrivit Poliţiei, cei doi suspecţi foloseau un aviz de însoţire a mărfii care prezenta suspiciuni de falsificare. Ei intenţionau să valorifice şinele de cale ferată la un depozit de colectare a deşeurilor feroase din incinta Portului Constanţa Sud Agigea. Prejudiciul, în valoare de 33.600 de lei, a fost recuperat integral, marfa fiind predată unităţii păgubite, iar autotractorul şi semiremorca au fost indisponibilizate.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cei doi suspecţi în stare de libertate, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis această faptă.