Pentru ultima oară anul acesta, la Berlin, bliţurile paparazzilor au luminat starurile şi oaspeţii de onoare ai celei de a 61-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film, pe covorul roşu de la Palatul Berlinalei. Milioane de telespectatori au aşteptat cu nerăbdare decizia juriului.
Pe toată perioada evenimentului, numele cineastului iranian Jafar Panahi a fost evocat de toată lumea. În juriu, scaunul său neocupat a amintit de sechestrarea lui la domiciliu. În faţa acestui scaun, Isabella Rosselini, preşedinta juriului, a citit scrisoarea trimisă de regizor: „Mă supun captivităţii şi temnicerilor mei, voi căuta visele mele în filmele voastre, sper că voi regăsi în ele toate lucrurile de care am fost deposedat”.
Regizorul Asghar Farhadi, prezent la Berlinală, mărturisea: „Sunt mai trist decât voi toţi pentru că îl cunosc pe Jafar. Cred cu adevărat că problemele lui se vor rezolva curând şi sper că va putea veni aici anul viitor”.
După prezentarea „Urşilor” pentru cel mai bun scurt metraj, a acordării „Urşilor de Argint” şi a Premiului „Alfred Bauer”, a venit momentul final. Isabella Rossellini a anunţat câştigătorul „Ursului de Aur 2011”: „Jodaeiye Nader az Simin” (Nader şi Simin: Despărţire), al cincilea lungmetraj a regizorului Asghar Farhadi. Pelicula se apleacă asupra reflectării puternicelor conflicte în viaţa de familie din Iran, incluzând relaţiile părinţi-copii, despărţirile, deciziile etice, justiţia şi discriminările religioase. Simin şi Nader divorţează. Ea vrea să plece în străinătate, el este hotărât să rămână să-şi îgrijească tatăl bolnav de Alzheimer. Cuplul este prins într-un angrenaj judiciar, după un avort spontan al infirmierei care-l supraveghea pe bătrân. Filmul abordează, prin intermediul conflictelor şi traiectoriilor dramatice ale personajelor, probleme sociale şi religioase, morale cu abilitatea cunoscută şi subtilitatea „foarte persană” a acestui regizor, distins în 2009, tot la Berlinală, cu un „Urs de Argint” pentru „A propos d’Elly”.
Secvenţă din filmul Dacă nu noi, cine
Întrebat cum a reuşit să facă un asemenea film în Iranul de astăzi, Asghar Farhadi a explicat că un regizor iranian trebuie să înfrunte două probleme specifice. „Prima este sistemul, guvernul, Statul. A doua este societatea care nu acceptă anumite subiecte. Aspectul pozitiv constă în faptul că poţi face filme despre aceste contradicţii. Astăzi, cineaştii iranieni trebuie să fie mai inteligenţi decât ceilalţi pentru a dejuca cenzura fără a face compromisuri. Noi am descoperit, de-a lungul timpului, noi căi s-o ocolim”. Asghar Farhadi n-a prezentat cenzurii decât o schiţă a scenariului. Desigur, regizorul se teme că la un moment dat, s-ar putea să nu mai reuşească să facă film în Iran.
Succesul filmului iranian a fost deplin. Distribuţiile masculină şi feminină ale peliculei şi-au adjudecat premiile pentru „cel mai bun actor” şi „cea mai bună actriţă”. O premieră absolută la un festival internaţional de film. Precedentul parţial a fost înregistrat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, când distribuţia feminină a peliculei „Volver”, avându-l ca autor pe Pedro Almodovar, a primit in corpore premiul pentru cea mai bună actriţă.
„Calul din Torino” şi Baader-Meinhoff
„Marele Premiu al Juriului” a revenit peliculei „A torinói ló” (Calul din Torino), regizată de Béla Tarr, câştigătoare şi a Premiului FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice), iar „Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor” a mers la Ulrich Köhler, autorul filmului „Schlafkrankheit” (Boala somnului).
Cei mai buni scenarişti au fost decretaţi Joshua Marston şi Andamion Murataj pentru pelicula „The Forgiveness Of Blood” de Joshua Marston, film distins şi cu Premiul Ecumenic.
„Ursul de Argint pentru realizare artistică deosebită” a fost adjudecat de Wojciech Staron pentru imaginea din producţia „El premio” de Paula Markovitch, ex-aequo cu Barbara Enriquez pentru designul aceluiaşi film. Premiul „Alfred Bauer”, decernat în memoria fondatorului festivalului, pentru „o operă deosebit de inovatoare”, a revenit peliculei „Wer wenn nicht wir (Dacă nu noi, cine?)) a regizorului german Andres Veiel. Nebunia teroristă observată la microscop, pleacă de la legăturile de familie şi relaţiile amoroase pentru a ajune la descrierea terenului pe care la sfârşitul anilor 60, în Germania s-a instalat ideologia luptei armate a Baader-Meinhoff. Este o întoarcere la trecutul recent, aducând în centrul atenţiei figura lui Gudrun Esslin, fondatoarea, împreună cu Andreas Baader de la RAF şi cu scriitorul şi editorul Bernward Vesper, fiul poetului şi criticului literar filo-nazist Will, a unei edituri care să dea glas ideilor progresiste, împotriva curentului. Dar traumele care le-au marcat copilăria, aspiraţiile mereu mai radicale, trădările, iluziile amorului liber lipsit de suferinţă îi conduc la despărţirea finală, mai curând sentimentală decât ideologică. Gudrun îi părăseşte pe Bernward şi pe fiul lor, intră într-o relaţie cu Baader şi se îndreaptă rapid către un final tragic, în închisoarea Stammheim.
Regizorul Ulrich Kohler şi actriţa germană Jenny Schily la Berlinală
Regizorul a explicat că a dorit să descrie, pornind de la experienţele de viaţă familiale, impactul emotiv pe care l-au avut în acea perioadă procesul criminalului nazist Adolf Eichmann şi bombardamentele din Vietnam. Introducerea unor evenimente istorice, cum ar fi criza rachetelor din Cuba şi vizita lui Kennedy în Germania, a fost o modalitate de distanţare şi de obţinere a unei maxime obiectivităţi în prezentarea faptelor. „Înainte de toate este un documentar dedicat victimelor teroriştilor, nimeni nu mă poate acuza că sunt de partea lor”, afirma el. „Am vrut să măsor temperatura acelei vremi pentru a înţelege ce s-ar putea întâmpla acum, chiar dacă situaţiile sunt diferite”. În film apar experienţele epocii, călătoriile psihedelice, muzica rock, naşterea mişcării „Panterelor negre” şi discursul lui Marthin Luther King, entuziasmul pentru Vietcongul ce lupta împotriva gigantului SUA.
Selecţia oficială a inclus 22 de filme dintre care 16 în competiţie. Li s-au adăugat două proiecţii speciale: una din solidaritate cu regizorul Jafar Panahi, prezentând pelicula sa „Offside”, deţinătoare a „Marelui Premiu al Juriului” de la Berlinală în 2006, cealaltă, fiind premiera europeană a documentarului 3D al lui Werner Herzog, „Cave of Forgotten Dreams” (Cuşca viselor uitate).
Filmele premiate au concurat cu o seamă de producţii creditate de presă ca favorite, cum ar fi „Margin Call” (USA), film de debut al regizorului JC Chandor cu o distribuţie promiţătoare: Kevin Spacey, Jeremy Irons, Demi Moore, Paul Bettany, Zach Quinto, sau „Coriolan” debutul ca regizor al lui Ralph Fiennes, care a interpretat şi rolul principal, alături de Vanessa Redgrave.
Premiul secţiunii „Panorama” a revenit producţiei lui Michal Aviad, „Lo Roim Alaich” ( Invisibil), despre violarea unei femei. Argumentaţia juriului: „pentru generozitatea, energia şi talentele regizorului şi celor două actriţe ale acestui film bazat pe fapte reale”.
Alte două premii FIPRESCI a fost acordate producţiilor „Dernier étage gauche” (Ultimul etaj pe stânga) semnat de Angelo Cianci (Panorama) şi „Heaven’s Story” (Poveste din cer) de Zeze Takahisa (Forum).
CICAE (Confederaţia Internaţională a Cinematografului de Artă şi Experimental) a ales peliculele „Here” (Aici) de Braden King (Panorama), considerată remarcabilă pentru calităţile cinematografice şi naraţiunea deschisă care îl conduce pe privitor într-o călătorie de recunoaştere a două individualităţi care se întreabă nu numai asupra identităţilor lor, dar şi asupra graniţelor geografice, politice şi culturale, „Amnistia”, regizată de Bujar Alimani, care prezintă falia dintre generaţia tânără şi structurile patriarhale opresive. Subiectul a fost, în opinia juriului, perfect susţinut de imaginea în culori neobişnuite ce crează o atmosferă unică.
În sfârşit, Premiile publicului s-au îndreptat către filmul de ficţiune „Tambien la lluvia” (Chiar şi ploaia) de Icíar Bollaín, documentarul „Im Himmel, Unter der Erde. Der Jüdische Friedhof Weißensee (În cer, sub pământ. Cimitirul evreiesc din Weissensee) al regizoarei Britta Wauer.
A fost o ediţie marcată emoţional şi artistic de forţa filmului iranian de ultimă oră, care şi-a însuşit bine lecţia estetică a unui maestru, Abbas Kiarostami, dar care a câştigat în realism prin explorarea infinitezimală a mişcărilor socio-politice din Iranul de astăzi. Două mari nume de cineaşti care au făcut istorie în filmul german şi care au cucerit şi spectatorii şi critica de peste ocean, Werner Herzog şi Win Wenders, s-au întors cu pelicule remarcabile la Berlinală. Filme având în distribuţie nume sonore, creditate ca potenţiale câştigătoare ale competiţiei, au rămas, surprinzător la prima vedere, în afara podiumului. La un festival care, după unele păreri, acordă prea multe premii.
