Preţul unui baril de petrol Brent a crescut, luni, cu 2,7 dolari şi a ajuns la 105,28 dolari, cel mai ridicat preţ înregistrat din septembrie 2008, scrie „The Guardian”. Creşterea preţului se datorează în principal revoltelor din Libia, de unde companiile petroliere au început să-şi retragă personalul şi să înceteze producţia.
Perturbarea extracţiei de petrol poate aduce pagube mari Libiei, dar si unor mari companii occidentale la care statul libian este acţionar. Guvernul a investit o mare parte din veniturile din petrol peste hotare, în special după debutul crizei economice. Libia deţine 3% din actiunile Perasons Gropu, ceea ce o face unul dintre cei mai importanţi acţionari ai proprietarului „Financial Times”. Libia mai deţine 2% din grupul Fiat şi 7,5% din clubul de fotbal Juventus Torino, 2% dintr-un consorţiu cu producătorul italian de arme Finmeccanica, 7,5% din banca italiana UniCredit şi este acţionar la banca oandezo-belgiană Fortis.
Muamar Gaddafi şi premierul italian Silvio Berlusconi au o relaţie foarte apropiată, mai cu seamă după reabilitarea dictatorului libian în ochii Vestului, începând din 2003.
În cazul în care guvernul libian cade, multe dintre investiţiile statului vor rămâne intacte pe termen mediu, „pentru a nu reduce o sursa principală de venituri şi pentru a nu îndepărta investitorii”, spune Alistair Newton, analist politic la banca japoneză Nomura. Dacă însă conturile elitei conducătoare de la Tripoli vor fi îngheţate, atunci aceste investiţii vor fi ameninţate, adaugă Newton.
Regimul Gaddafi a făcut investiţiile prin Autoritatea Libiană pentru Investiţii, care dispune de un fond de 70 de miliarde de dolari. Investiţiile libiene sunt însă printre cele mai netrasparente din lume.
Libia produce în medie 1,6 milioane de barili de petrol pe zi, fiind al treilea producător din Africa, după Nigeria şi Angola. Libia este membră OPEC şi are rezerve de 44 miliarde de barili, cele mai mari din Africa. Petrolul libian este de cea mai bună calitate.
Compania Wintershall, membră a grupului BASF, a precizat că redus producţia de 100.000 de barili pe zi, din cauza instabilităţii din Libia. Shell, austriecii de la OMV şi norvegienii de la Statoil au precizat că şi-au retras cel puţin personalul străin din Libia.
„Noi, ca şi restul lumii, suntem preocupaţi de oamenii din Orientul Mijlociu. Vom avea întotdeauna grijă ca angajaţii noştri-cei din ţările respective, nu numai expaţii -să fie în siguranţă şi într-o formă bună. Nu am avut probleme cu personalul nostru până acum”, a declarat Bob Dudley, directorul executiv al British Petroleum.
Diplomaţia petrolului vs drepturile omului
„Occidentul are foarte puţină influenţă. Guvernele străine au înghiţit iluzia reformei. Existau intenţii bune iniţial, dar s-a dovedit rapid că totul era înşelător”, afirmă Molly Tarhuni, un expert în Libia al grupului de reflecţie britanic Chatham House, relatează Mediafax.ro. Occidentalii au operat în 2004 un viraj în privinţa instabilului lider libian, devenit frecventabil după ce a renunţat la armele de distrugere în masă. Aceştia erau atraşi de renta petrolieră reprezentată de Libia şi de capacitatea sa de a controla imigraţia şi terorismul.
„Va fi dificil pentru comunitatea internaţională să constrângă regimul la reţinere în timpul represiunii. Tripoli practică o diplomaţie petrolieră redutabilă. Dacă un Guvern se implică în afacerile politice interne, el va fi exclus de piaţa petrolieră”, dezvăluie Luis Martinez, de la Centrul de cercetare şi studii internaţionale (CERI), contactat de cotidianul „Le Monde”.
Barack Obama, foarte vehement în dosarul egiptean, a rămas tăcut cu privire la Libia, administraţia americană afirmând luni că „analizează toate acţiunile adecvate”. Relaţiile diplomatice dintre Libia şi Statele Unite, întrerupte în 1981, au fost restabilite în 2004. În 2006, Libia a fost retrasă de pe lista americană a statelor care susţin terorismul şi cele două şi-au desemnat ambasadori. Mai multe companii americane au câştigat de atunci contracte petroliere în Libia.
