„Floride fraga/ Din luna lui Faur/ La toată lumea să fiu dragă/ Urâciunile să le desparţi”, vechi descântec rostit la 28 februarie, l, 3 sau 25 martie, date la care, în diferite sate din ţară, mai ales în sud şi sud-vest, dar şi în Transilvania, se serbează Dragobetele.
Numele sărbătorii a dat mult de furcă etnologilor. De la derivarea din cuvântul „drag” la cea din numele slav al sărbătorii creştine din 24 februarie, „Găsirea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, de la eroul popular, care este identificat când cu feciorul Babei Dochia, „o fiinţă, parte omenească şi parte îngerească, un june frumos şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sântoaderii şi Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi”, propunerile se mişcă pe un teren larg, ca în toate încercările de a găsi izvorul legendelor populare. Unii etnologi îi caută originea în echivalarea cu Eros şi Cupidon, alţii îl consideră un zeu dac al cărui nume nu a ajuns până la noi.
Sigure sunt numai descrierea acestui personaj – tânăr, frumos, voinic – şi rolul lui de a proteja dragostea şi pe îndrăgostiţi. În credinţele populare, Dragobete este şi ziua împerecherii păsărilor care încep să-şi facă acum cuibul, momentul căpătând astfel şi un sens al celebrării fecundităţii.
La sate, petrecerea de Dragobete era obligatorie. Ea presupunea mersul în pădure pentru a căuta ghiocei şi viorele, culesul ultimei zăpezi pentru a obţine apa pe care fetele o foloseau la spălatul pe cap, în credinţa că vor avea tot anul părul frumos. Dacă printre florile din pădure se aflau şi fragi înfloriţi, aceşti erau strânşi în buchet şi aşezaţi la icoană pentru a servi, printre altele, şi la descântecele de dragoste. La marginea satelor se aprindeau focuri în jurul cărora fetele şi băieţii stăteau de vorbă, iar întoarcerea acasă se transforma, în unele locuri, în „zburătoritul fetelor”. Dacă erau prinse, erau sărutate în mijlocul satului, gest echivalând de multe ori cu logodna, obicei din care s-a născut expresia „Dragobetele sărută fetele”.
De Dragobete nu se lucra, zeul putând fi şi răzbunător. Toată lumea trebuia să fie veselă, bărbaţii nu aveau voie să se certe cu femeile, pentru că le va merge rău tot anul, iar bătrânii ţineau şi ei sărbătoarea pentru a se feri de friguri.
Folisrea cuvântului „dragobete” este atestată de „Micul Dicţionar Academic”, la 1774. Oricum sărbătoarea, celebrată în preajma echinocţiului de primăvară, face parte din ritualurile legate de fecunditate şi de renaşterea naturii, accentul fiind deplasat în timp asupra dragostrei dintre oameni, deşi ţăranii au o grijă sporită în această zi de animale şi de păsările cerului, menită să asigure prosperitatea şi fertilitatea.
De la horele tinerilor îmbrăcaţi în straie de sărbătoare la petreceri date în casa unei fete din satul natal sau din cel vecin, de la declararea dragostei în public la legarea frăţiilor de cruce între băieţi sau între fete, de la obiceiul femeilor de a atinge un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase în timpul anului, la interdicţia de a sacrifica animale, ziua de Dragobete trebuia respectată pentru găsirea şi dăinuirea dragostei.
Patron al bunei dispoziţii, celebrare a dragostei „în limitele unei morale desăvârşite”, dar şi ziua în care fetele se acuzau reciproc de vrăji menite să atragă iubiţii celorlalte, Dragobetele, numit şi „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”, are toate caracteristicile unei sărbători premaritale, „o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari, dar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere”.
Uitat pentru o vreme, odată cu multe dintre tradiţiile populare, zeul autohton al dragostei cunoaşte o reînviere datorită adoptării recente a „rivalului” său, occidentalul „Valetine’s Day”. Târgul de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, cu muzică populară, reiterarea unor datini, meşteri ţărani, dar şi preparate gastronomice tradiţionale şi bio sau mărţişoare, ca şi „Balul îndrăgostiţilor de Dragobete”, organizat vineri, 25 februarie, de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” la Club Babylon, în timpul căruia va fi desemnată „perechea anului 2011”, sunt menite să ofere o alternativă autohtonă de celebrare a iubirii.
