În ultimul volum al lucrării „Isus din Nazareth”, papa Benedict al XVI-lea vorbeşte despre cauzele politice şi religioase complexe ale condamnării lui Isus, care nu poate fi pusă pe seama poporului evreu ca întreg.
Papa arată că este greşită interpretarea versetului „Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei 27:25) ca un blestem al sângelui împotriva evreilor. Cuvintele rostite de mulţimea care cerea moartea lui Isus trebuie interpretate în lumina credinţei, scrie papa. Ele nu cer răzbunare, ci reconciliere. „Înseamnă că noi toţi avem nevoie de puterea purificatoare a dragostei, care stă în sangele Lui. Aceste cuvinte nu sunt un blestem, ci mântuire”.
Volumul care va apărea pe 10 martie la Vatican se intitulează „Isus din Nazareth. Săptămâna Patimilor: de la intrarea în Ieruslaim, până la Înviere”.
Benedict al VI-lea analizează judecata lui Isus în faţa lui Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei. Papa scrie că Evangheliile îl prezinta în mod realist pe Pilat, un om care ştia că Isus este nevinovat, însă care trebuie să facă faţă presiunii politice, inclusiv presiunii exercitate de cei care îl acuzau pe Isus.
„Trebuie să ne întrebăm: Cine sunt cei care îl acuză? Cine a insistat ca el să fie condamnat la moarte?”, scrie papa, adăugând că Evanghelia lui Ioan îi numeşte pe aceştia, simplu, „evreii”. „Însă Ioan nu numeşte nicidecum-aşa cum cititorul de azi poate presupune-pe poporul lui Israel în general. Ioan însuşi era evreu, ca şi Isus şi adepţii sai”, scrie Benedict al XVI-lea. Ceea ce Ioan voia sa numească prin evrei era „aristocraţia din Templu”, preoţimea care a instigat la condamnarea lui Isus.
Judecata lui Isus conţine un conflict clasic între adevar şi putere, care ridică întrebări şi pentru politica din zilele noastre, scrie papa. „Politicianul” Pilat îl întreabă pe Isus „Ce este adevărul?”. „Este întrebarea pe care şi-o pune şi teoria politică modernă. Poate oare politica să accepte adevărul drept o categorie structurală? Sau adevărul trebuie să ţină de sfera subiectivului?”, scrie Benedict al XVI-lea.
„Mereu omenirea va avea de făcut aceeaşi alegere: să spuna da Dumnezeului care lucrează prin puterea adevărului şi a iubirii, sau să se bazeze pe ceva tangibil şi concret-pe violenţă”, mai arată unul dintre pasajele date publicităţii.
