Cele 26 de lucrări etalate în expoziţia „Boierul Pallady în vizită la Muzeul Cotroceni”, care vor fi urmate, de la sfârşitul acestei luni, de o altă serie, au făcut întâi o oprire la un alt palat, „Jean Mihail”, din Craiova, care găzduieşte Muzeul de Artă din oraşul oltean, aflat acum în restaurare.
Boier a fost Pallady prin naştere, cu arbore genealogic urcând până la Vasile Lupu şi Şerban Cantacuzino, dar şi prin rafinamentul creaţiei sale, care scrie o pagină specială în artele plastice româneşti interbelice.
Selecţia de la Muzeul Cotroceni, chiar dacă redusă ca număr de opere, oferă o imagine relevantă a artei lui Pallady, cuprinzând lucrări din mai toate etapele sale de creaţie, de la cea pariziană, de la începutul secolului al XX-lea, cu peisajele cu lumină tamisată, ca „Podul Artelor” sau „Pod peste Sena”, la subiectele care dau marca artei sale, interioarele cu nuduri şi naturile statice.
Vizitarea expoziţiei este un regal vizual. Eleganţa formelor, unitatea interioară a fiecărei lucrări în parte, traseul circular pe care îl urmează privirea condusă de umbrele aruncate de obiecte unele asupra celorlalte, limpezimea tonurilor şi mai ales egala măiestrie în desen şi culoare creează adevărate capodopere.
Natură statică
Format, ca pictor, la şcoala franceză a ultimului deceniu al veacului al XIX-lea, influenţat de Gustave Moreau şi apoi de Puvis de Chavannes, contemporan şi prieten cu Matisse, Georges Rouault şi Albert Marquet, Pallady îşi construieşte un stil personal în care aerul timpului şi eternele probleme ale artei se contopesc. Modernul devine clasic, clasicul devine modern. Conştient de valoarea sa, dublând intuiţia artistului cu rigoarea formaţiei sale iniţiale de inginer, pictorul spunea, de altfel, despre sine: „Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”.
Clasic este Pallady prin construcţia clară, riguroasă a compoziţiei. Modernitatea lui în epocă vine din simbolismul lui Gustave Moreau, din eleganţa aproape Art Nouveau a formelor. Şi, chiar dacă la prima vedere este dificil de crezut, din senzualitatea sublimată intelectual a nudurilor sale. O senzualitate pe filieră Baudelaire, aşa cum o mărturiseşte, indirect, chiar titlul uneia dintre marile sale compoziţii „Toujuours du Baudelaire”. O senzualitate în care se infliltrează, paradoxal, privirea misogină, în care poza leneşă a modelului este contrazisă de figura personajelor, altele, dar mereu aceleaşi, cu formele angulare ale nasului şi sprâncenelor, creatoare de orgolioasă distanţare.
Natură statică cu flori şi lămâi
Un dialog continuu între precizia formei şi căldura culorilor dă viaţă naturilor statice, cu elemente luate din realitatea imediată, cu alăturări inedite uneori – flori şi ochelari, carte şi revolver, lămâi, evantai şi Buddha. Simboluri ale unei atmosfere livresc-estetice amintind de simbolism şi de ceea ce s-ar putea numi dandy-smul lui Pallady.
Trăind până la cel de al Doilea Război Mondial între Bucureşti şi Paris, cu expoziţii personale în ambele oraşe, artistul, legat de Şcoala din Paris, dar şi de spiritualitatea românească, mai ales de cea moldavă, rămâne singular ca marcă stilistică. Nu timpul explică în expoziţie diferenţa dintre „Peisaj în Grădina Luxemburg” şi „Casele la Bucium”, ci capacitatea creatorului de a interioriza, de-a lungul creaţiei sale, două lumi spirituale şi estetice.
Peisaj din Grădina Luxemburg
Privitorul găseşte în pictura lui Pallady, la prima vedere, lucrări „frumoase”, menite să bucure existenţa. Liniile sunt clare, culorile sunt vii şi de multe ori strălucitoare, compoziţia este luminoasă. Dincolo de acest prim nivel de lectură, artistul se dovedeşte, exceptând desigur mişcările de avangardă, cum ar fi cubismul unui Max Herman Maxy, de exemplu, cel mai intelectual pictor al artei româneşti interbelice, contrucţiile lui formale fiind guvernate în primul rând de logica constructivă, esenţială sub haina sensibilă a culorii şi a luminii.
„Mauvais caractère”, coleric, arogant, violent uneori, Pallady nu este mai puţin un observator sensibil al lumii, fie în peisaj, fie în naturile statice sau în interioarele sale. Caracterul frust al reacţiilor era dublat continuu de rafinament, încruntarea morocănoasă de sensibilitate şi spirit contemplativ. Nu întâmplător s-a spus despre el că „a reuşit ca nimeni altul în pictura românească să îmbine trăsăturile boierului moldav cu cele ale dandy-ului parizian”.
