O retrospectivă a creaţiei pictorului Iosif Iser a fost vernisată aseară la Muzeul Naţional Cotroceni, pentru a celebra împlinirea a 130 de ani de la naşterea artistului. Sunt expuse lucrări împrumutate de 15 muzee din Bucureşti şi din alte oraşe (Sibiu, Ploieşti, Iaşi, Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad, Bârlad, Drobeta-Turnu Severin, Bacău, Tulcea, Piteşti, Suceava).
Deşi lipsesc de pe simeză câteva compoziţii monumentale semnate de artist, care dau măsura unora dintre perioadele sale de creaţie, ca „Cimitir tătăresc”, de exemplu, selecţia de la Muzeul Cotroceni oferă o imagine completă a universului tematic şi expresiv al pictorului.
Cu studii la München şi la Paris, Iosif Iser a adus în arta românească din primele decenii ale secolului al XX-lea, suflul expresionist, lipsit însă, în majoritatea cazurilor, de latura sa excesivă. Volumele puternice, sintetice, formele angulare ale multor peisaje dobrogene caracterizează opera acestui artist mai aproape totuşi de şcoala franceză decât de cea germană.
Câteva teme se impun privitorului prin recurenţa lor. Odaliscele, chipurile de turci şi de tătari, balerinele şi arlechinii, nudul, peisajul.
Femeie pe sofa
Interesantă în creaţia lui Iser este dualitatea senzualitate-intelect ce traversează atât seria „Odaliscelor”, cât şi pe aceea a nudurilor. Personajele sunt puternice, corpurile sunt construite în volume bine construite, forţa prevalând de cele mai multe ori asupra graţiei, chiar în compoziţiile cu balerine. Personajul, monumental, devine prototip al unei categorii umane. Individualizarea trece pe locul al doilea, poziţia, gesturile, costumul lui preluând funcţia de analiză a tipului prezentat. Lipsa de exuberanţă, mişcările interioare ale femeilor în intimitatea casei sau atelierului, ale odaliscelor sau balerinelor fiind transferate veşmintelor ce-i permit fie construcţia piramidală a unora dintre figurile şi compoziţiile cu subiect oriental („Familie de tătari”), fie crearea unui spaţiu psihologic ce se răsfrânge asupra fiinţei.
Sentimentul dominant al acestor serii este melancolia, drama tradusă în apatia personajelor, fie că este vorba despre tătăroaice, despre dansatoare („Arlechin”, „Balerină”), sau despre modele din interior, cum ar fi „Femeie cu jacheta galbenă în fotoliu” sau „Nud şezând (Negresă)”. Monumentalitatea şi exoticul sunt de fapt adevăratele subiecte ale artei sale, obţinute printr-un desen viguros şi expresiv şi printr-o gamă cromatică iniţial rece, luminată, mai târziu, de soarele şi lumina Spaniei care îl fascinează şi care va genera o serie de peisaje şi personaje: „Peisaj din Spania”, „Portret de spaniolă”, „Spaniolă cu evantai”… şi aici însă, personajele se supun aceleiaşi viziuni constructive a volumelor închise, „eroizate”, care transformă femeia cu evantai, de exemplu, în spaniola prin excelenţă.
Femeile pictate de Iser se supun viziunii artistului. Trăsturile aspre, structura robustă, vizibilă în dansatoare sau în nuduri, chiar poza lascivă a odaliscelor şi cadânelor sale închise în interioarele bogate cu divane şi covoare orientale, cum ar fi „Cadână în verde”, „Odaliscă cu mărgele”, „Odaliscă în albastru”, îndepărtează orice delicateţe. O forţă latentă izvorăşte din toate aceste personaje femenine, fie că sunt îmbrăcate în şalvari, fie că poartă tutu sau complicate coafuri spaniole amintind de Goya.
Spaniole, 1945
Artist prolific al perioadei interbelice din arta românească, căreia îi aparţine prin caracteristicile stilistice, chiar dacă a continuat să lucreze până în 1958, Iosif Iser s-a impus în primul eşalon al creatorilor din România acelei epoci. Ca mulţi pictori ai perioadei, a abordat şi grafica, pentru care are date speciale. Expoziţiile sale, fie că au plăcut sau nu, n-au trecut niciodată neobservate, începând din 1905, când a avut prima personală. A urmat Parisul, unde a frecventat Academia Ranson şi lumea atelierelor. De altfel, la revenirea în ţară, a organizat o expoziţie de artă modernă la Ateneu, în care a expus, pe lângă propria creaţie, opere de Derain şi de Jean-Louis Forain, pictorul caricaturist cu care se întâlneşte în grafica sa cu caracter social.
Expoziţia „Univers cromatic”, în care vizitatorul este primit de bine cunoscutul „Autoportret”, reuşeşte să ofere o imagine de ansamblu relevantă a creaţiei lui Iosif Iser, un glas puternic individualizat în arta românescă. Poetul Ion Minulescu scria, vizitând una dintre expoziţiile artistului: „… pictura lui Iser place frenetic sau displace profund, în faţa ei unii se descoperă, iar alţii îi întorc sparele”. Timpul a nivelat pasiunile, iar operele artistului sunt astăzi căutate de colecţionari şi de iubitorii de artă şi, nu o dată, falsificate. O lume specială, născută între Dobrogea şi Paris, cu multe zone spirituale dispărute astăzi, populează pereţii Muzeului Cotroceni, într-o expoziţie de amploare, cum probabil nu se va mai organiza prea curând.
