În jurul orelor 2.19 avionul Ţiriac Air a aterizat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni. Jurnalista Lidia Mitchievici a declarat imediat la Realitatea TV că, din informaţiile pe care le deţine, Ministerul de Interne ar fi achitat contravaloarea zborului
Accesul presei în perimetrul aeroportului a fost interzis, într-un nou spectacol de circ ieftin, greu de înţeles, al autorităţilor române. Terminalul Ţiriac Air se află la o distanţă de aproximativ un kilometru (mai aproape de terminalul cargo) faţă de aerogara obişnuită de pasageri a Otopenilor. Aşa că noua reprezentaţie jenantă a autorităţilor române nu are o justificare din punctul de vedere al asigurării securităţii transportului lui Popa spre arest sau spre instanţa de judecată.
Actualizare1: O coloană impresionantă de autovehicule speciale ale Minsterului de Interne – Poliţie, Poliţie de Frontieră şi Jandarmerie – a plecat în jurul orelor 02.38 din incinta Aeroportului Otopeni. Autospecialele forţelor de ordine au geamuri fumurii şi nu s-a putut vedea dacă şi în care din maşini se află fostul director al GELSOR.
Actualizare 2: Poliţia rutieră, într-un alt gest inexplicabil, a blocat cirulaţia carelor de televiziune care transmiteau în direct deplasarea coloanei de zece vehicule puse în mişcare de Ministerul de Interne pentru escortarea lui Popa.
Actualizare 3: Nu se ştie dacă Popa a fost dus la arestul Direcţiei de Cercetări Penale a Poliţiei Capitalei sau la Tribunalul Municipiului Bucureşti, autovehiculele de serviciu ale jurnaliştilor fiind blocate în apropierea Casei Presei Libere. În absenţa unor informaţii din partea autorităţilor române – care par să agreeze acest circ, dacă nu cumva l-au chiar regizat – nu se ştie dacă Popa trebuie dus sau nu la Tribunalul Municipiului Bucureşti pentru identificare şi confirmarea mandatului de arestare care a fost emis în absenţa acestuia, în urmă cu foarte mult timp.
Actualizare 4: Conform Realitatea TV, în jurul orei 2.51 două dube au intrat pe poarta arestului Direcţiei de Cercetări Penale. Deşi autorităţile statului român nu au confirmat, coloana era cea care l-a adus pe Nicolae Popa. Urmează ca Popa să fie repartizat într-o celulă a arestului după ce va fi suspus unei examinări medicale.
Actualizare 5: Antena 3 transmite că Popa va fi prezentat Tribunalului Municipiului Bucureşti în cursul dimineţii de vineri.
Avionul decolase din Dubai la orele 21.30. Zborul a durat, conform Antena 3, circa 16 ore, în timp ce Realitatea TV transmitea că durata călătoriei cu avionul a fost de 20 de ore.
Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, era aşteptat să ajungă vineri dimineaţa în România. Popa a fost extrădat din Indonezia, unde a fost arestat în 2009.
Va fi rejudecat procesul ?
Nicolae Popa a anunţat, de la Jakarta, că va cere în România redeschiderea dosarelor sale. Specialiştii în drept sunt însă de părere că o simplă declaraţie nu poate răsturna soarta tuturor celor 12 condamnaţi şi 140.000 de investitori despăgubiţi în procesul FNI de trei instanţe. Procedura prevede totuşi două situaţii excepţionale în care s-ar putea întâmpla aşa ceva, relatează Realitatea.net.
Codul de procedură penală prevede cinci situaţii clare care ar putea duce la răsturnarea unei sentinţe definitive într-un caz. Toate prevăzute de articolul 394.
Revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Situaţiile în care revizuirea are câştig de cauză sunt însă excepţionale.
„Un exemplu strigător a fost în cazul generalului Pacepa în care Curtea Naţională l-a rejudecat pentru că procedurile de citare în dosarul penal au fost nelegale”, a declarat avocatul Cătălin Dancu.
Procedura de revizuire poate fi declanşată doar la cererea condamnatului. Un procuror analizează cererea, apoi poate sesiza instanţa competentă. Judecătorul poate admite sau respinge, de principiu, cererea. Specialiştii în drept penal spun însă că un judecător va decide schimbarea în parte a unei sentinţe definitive sau chiar reluarea procesului doar în cazul în care sunt aduse în faţa lui argumente suficient de puternice, în stare să răstoarne întregul probatoriu.
Antena 3 a prezentat imagini în exclusivitate cu plecarea lui Nicolae Popa din Indonezia către România.