În perspectiva următoarei campanii electorale, UNPR poate fi considerat un partid „cu potenţial”. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui Traian Băsescu, cel care, într-o emisiune la B1TV, a apreciat că formaţiunea se bucură de prezenţa unor politicieni „de calibru ridicat”. Pe de altă parte, şeful statului vede în Dan Diaconescu, prin încercarea sa disperată de a-şi constitui un partid, „o caricatură de politician”, conform Realitatea TV.
UNPR e un partid cu potenţial în următoarea campanie electorală. Cred că vor avea potenţial de a intra în Parlament. Au câţiva politicieni de calibru ridicat: Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu. Cred că vor face faţă pe bătălia politică. Gabriel Oprea a reuşit să strângă în jurul lui structurile rezerviştilor militari. Sârbu are legături foarte bune în zona sindicală”, spune şeful statului.
Cât despre eforturile lui Dan Diaconescu de a constitui un partid, Băsescu a spus, râzând: „Ăla e un soi de caricatură şi de partid, şi de politician. Ca jurnalist, e treaba lui… Dacă el crede că aşa se fac voturi cu ‘Veniţi, vă dau 20.000 sau mobilă…'”