Şeful IGPR, Liviu Popa, a declarat luni că au fost constatate mai multe neajunsuri în activitatea colegilor de la Poliţia Deta, acestea urmând a face obiectul unor cercetări prealabile cu privire la zece lucrători – trei ofiţeri şi şapte agenţi. „Din verificările efectuate până acum, am constatat că aceştia nu şi-au îndeplinit o parte importantă a sarcinilor de serviciu”, a precizat Liviu Popa, referindu-se la activitatea Poliţiei Deta.
Despre intervenţia în cazul conflictului în care au fost implicaţi şi fiii primarului, el a spus că, din probele administrate, poliţiştii au acţionat conform procedurilor existente pe intervenţie şi nu s-au putut reţine abateri disciplinare în sarcina acestora.