Reducerea volumului de metan eliberat în atmosfera de flatulaţiile şi râgâielile vacilor (circa 2 miliarde în întreaga lume) prin includerea în hrană a unui ingredient obţinut din usturoi poate îndeparta perspectiva încălzirii exagerate a climei. Cel puţin aşa declara pentru Euronews un profesor de la Aberystwyth University (Ţara Galilor), care coordonează un program de 5 milioane de euro în acest sens.
Vacile care au fost hrănite cu Allicin eliberează cu 40% mai puţin metan, mai nociv decât dioxidul de carbon când vine vorba de încălzire globală. Compusul nu pare să aibă efecte negative asupra digestiei. În schimb, gustul laptelui ajunge să aibă un uşor iz de usturoi, motiv pentru care cercetătorii de la Aberystwyth University îşi vor continua studiile.