Terminaţi, e jenant, aveţi puţină onoare!

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a îndemnat pe cei care susţin refacerea Alianţei DA să înceteze acest demers „jenant”, în condiţiile în care, pe de altă parte, tot ei sunt cei care i-au criticat permanent pe liberali, şi le-a cerut să dea dovadă de onoare şi să nu se comporte ca nişte „cârpe”.

De cotidianul.ro - Autor

„Cum e posibil ca aceşti bărbaţi – Băsescu, Boc, Voinescu – le spui de un milion de ori ‘Fraţilor, ne-aţi arestat, ne-aţi înjurat, ne-aţi măscărit, ne-aţi făcut în fel şi chip, aţi spus că am distrus ţara, domne’, nu mai avem ce discuta, avem drumuri diferite, ori noi, ori voi’. Cum e posibil ca astăzi să te înjure şi a doua zi, aceeaşi armată de oameni schelălăie la uşa ta ‘Ce bun e PNL-ul, cum am face noi alianţă cu PNL-ul, numai nenorocitul de Antonescu, de nu-l mai calcă pe-ăsta tramvaiul să scăpăm odată’. Este jenant, este o chestiune de onoare. După cum, lipsa de onoare nu le aparţine numai domnilor Băsescu-Boc, este tot o chestiune de onoare şi pentru oameni care văd că de undeva din zona opoziţiei încep să comenteze despre interesul naţional”, a comentat Antonescu, la Antena 3, afirmaţiile unor lideri PDL, dar şi ale altor personalităţi publice, privind nevoia refacerii Alianţei DA.

„Dacă în 2009 nu au reuşit să-i atragă, când era mai greu, dacă în toţi aceşti ani când şi-au bătut joc de ei, la alocarea fondurilor, la hăituirea DNA-ului, la toate presiunile nu s-au dus până acum, nu s-au dus pentru că înţeleg că nu există colaborare de niciun fel posibilă cu Băsescu şi haita lui”, a explicat preşedintele PNL reacţia liberalilor din ţară faţă de încercările repetate de a fi racolaţi de democrat-liberali.

Antonescu a menţionat că se pot găsi, în PNL, unii „fără onoare” dipuşi să accepte o apropiere de PDL, dar aceştia nu vor însemna întregul partid. „Aşa încât, să o termine, pentru numele lui Dumnezeu. E deja jenant. Totuşi, domnul Băsescu conduce o ţară, domnul celălalt, Boc, conduce un guvern, nu se poate să fie cârpe pe care să calci în picioare. Puţină onoare. Nu mai ai ce căuta la uşa mea. Vezi-ţi de treabă. USL-ul se desumflă, PDL-ul o să câştige marea cu sarea, să fim sănătoşi cu toţii, care a greşit, la puşcărie, care nu, în opoziţie. E simplu”, a subliniat preşedintele PNL.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a afirmat, în urmă cu peste o săptămână, că rămâne un susţinător al Alianţei DA care, în opinia sa, trebuie refăcută. Ulterior, şi Traian Băsescu a susţinut că, în 2012, ar prefera o guvernare PDL-PNL-UDMR.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.