Peste 40 de persoane au fost arestate în urma violenţelor din noaptea de sâmbătă spre duminică de la Tottenham, în nordul Londrei, în care poliţiştii au fost atacaţi de protestatari, iar mai multe clădiri şi vehicule au fost incendiate, relatează BBC News.
În cursul nopţii, 26 de poliţişti şi trei civili au fost răniţi în confruntările care au izbucnit în urma unui protest determinat de împuşcarea, joi, de către poliţie a unui şofer de taxi, Mark Duggan.
Mai multe magazine şi locuinţe au fost jefuite şi câteva bancomate sparte la Tottenham, potrivit Scotland Yard. Poliţia a precizat că doi ofiţeri se află în continuare în spital şi că peste 40 de persoane sunt în arest.
Poliţia a înconjurat duminică zona unde s-au produs violenţele, în timp ce localnicii au început să-şi evalueze pagubele.
Ministrul de interne Theresa May a condamnat violenţele. „O astfel de desconsiderare a siguranţei publice şi a proprietăţii nu va fi tolerată, iar Poliţia Metropolitană are sprijinul meu total în restabilirea ordinii”, a afirmat dna May.
„Nivelul de violenţă a depăşit orice limită. Un priveghi paşnic a fost deturnat de bătăuşi lipsiţi de judecată. Nu aveam cum să anticipăm acest nivel de violenţă”, a afirmat şi comandantul de poliţie Adrian Hanstock.
Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat la rândul său că revolta este ‘complet inacceptabilă’.
Poliţia a fost chemată sâmbătă seară să intervină după ce un protest paşnic a degenerat în violeneţă. Protestarii au aruncat cu sticle incendiare în poliţişti şi în clădirile din zonă. Un autobuz cu etaj a fost incendiat, la fel ca alte câteva clădiri din zonă, printre care şi un supermarket. AGERPRES