Nu cred că există un alt domeniu în care vara să cadă ca o bombă atomică peste minţile oamenilor. O totală prostire cuprinde însă televiziunile. Pe măsură ce aerul se încinge şi politicienii pleacă în vacanţă, un fenomen straniu învăluie România. Parcă se înmulţesc crimele, accidentele, furturile, parcă poliţia e principala forţă a statului, parcă paparudele şi fufele cresc în importanţă şi impact cultural. Pe scurt, ţara se otevizează. Aşa cum se becalizează când se fluieră începerea campionatului de fotbal. De data aceasta, otevizarea spaţiului media este exasperantă. Mi se pare mai grosolană ca niciodată. Şi ziarele, şi televiziunile, şi radiourile, chiar şi revistele de nişă o iau razna. Iar televiziunile de ştiri seamănă cu un nesfârşit buletin infracţional de la ora 17.00 al Pro TV-ului. Declaraţii cretine despre crime monstruoase, subiecte supte din deget, cu trei cretinătăţi dintr-o discuţie cu un prostuloi literar, veşti despre amante, cumpărături şi maşini furate. Aşa de urât şi de primitiv este poporul român în timpul verii? Soarele cretinizează subit? Sau ne aflăm într-o perioadă de pauză în care lucrurile de umplutură ocupă spaţiile problemelor serioase? De-ar fi aşa, tot n-ar fi o nenorocire! Mă tem însă că ne aflăm în faţa unei tendinţe de care nu vom scăpa nici după ce intrăm în toamnă. Jurnalul ca bulentin infracţional şi erotic, ca inventar de bâlbe şi cleveteli, dezbaterile simandicoase pe dramoletele trăite de maimuţe publice, toate acestea vor continua. În fapt, încep să simt cum televiziunile, măcinate de criza economico-financiară, se zbat să-şi fure singure căciula. Se chinuiesc să stoarcă audienţă în speranţa că în baza cifrelor crescute vor spori încasările. Numai că audienţa umflată cu lacrimi şi sânge aduce cu ea şi dispreţul unei importante categorii de public. Şi în loc să câştige, televiziunile ajung ca OTV-ul în perioada de glorie tristă. Spărgea la audienţe şi nu încasa nici măcar mărunţiş pentru leafa femeii de serviciu. Toată lumea bună să ferea să fie văzută la Dan Diaconescu exact cum se ferea să fie prinsă de paparazzi la bufetul din marginea cartierului Ferentari.
Managerii de televiziuni trăiesc cu groaza patronatelor înfometate de audienţe. Produc cifre şi raportează cifre, epuizând ultimele picături din potenţialul unor branduri, de fapt, storc cât pot într-un soi de performanţă contraperformantă. Şi pregătesc astfel terenul pentru o şi mai puternică degradare a vieţii publice.
Mă tem că această competiţie disperată alterată mai ales din raţiuni economice va duce până la urmă la o epuizare a telespectatorilor şi la o prelungă agonie a combatanţilor. Probabil că abia atunci vor rămâne un spaţiu suficient şi o nevoie acută de televiziuni mai serioase.
