Fiul cel mare al lui Muammar Gaddafi, Mohammed, a fost ucis de rebeli, relatează Al Arabiya, citată de realitatea.net. Al Arabiya precizează însă că informaţia nu este confirmată deocamdată.
Mohammed nu a fost implicat în politică. El locuia împreună cu soţia, copiii şi mama sa, divorţată de mult timp de Gaddafi.
Luni, Al-Jazeera a anunţat că au fost găsite două cadavre, dintre care unul ar putea fi Khamis Gaddafi, cel mai mic fiu al liderului libian, iar celălalt unchiul său, Abdallah Senussi, şeful serviciilor de informaţii, căutat de justiţia internaţională. Despre Khamis s-a mai scris de cel puţin două ori că a fost ucis.
În mai, un alt fiu al lui Gaddafi, Saif al-Arab, în vârstă de 29 de ani, ar fi fost ucis într-un raid NATO.
Între timp, toată lumea se întreabă cine va conduce Libia după Muammar Gaddafi. Mohammed El Senussi, prinţul moştenitor al Libiei, care trăieşte în exil la Londra, a sugerat că este pregătit să revină în ţară ca să umple golul lăsat de căderea dictatorului.
Numărul victimelor confruntărilor dintre rebeli şi susţinării lui Gaddafi rămâne deocamdată necunoscut. Potrivit CNT, în primele trei zile ale luptelor au fost mai mult de 400 de morţi şi mai mult de 2000 de răniţi.