Radu Duda explică de ce a candidat la preşedinţie în 2009 şi face o expunere a motivelor pentru care România se confruntă astăzi cu atât de multe probleme într-un eseu publicat în presa locală şi citat de realitatea.net.
„Candidatura mea la Instituția Președintelui României, acum doi ani, nu a intenţionat înlocuirea unui om cu un altul, ci corectarea sistemului păgubos de până acum, în care primul politician al ţării devine preşedinte, lucru aflat în ascuţită contradicţie cu Constituţia României”, explică principele Radu în eseul găzduit de „Ora de Dolj”.
El continuă pledoaria cu argumente de ordin constituţional, care ar putea suna şi ca o critică voalată la adresa actualului şef de stat, Traian Băsescu: „Preşedintele român reprezintă statul, nu îl conduce. Rolul politic îl are prim-ministrul. De aceea, este normal ca un şef de partid să lupte să câştige alegerile parlamentare, nu prezidenţiale. Astfel, el poate avea majoritate parlamentară şi dreptul de a forma Guvernul. Toate acestea sunt limpede spuse în Constituţie. Din cauza obsesiei ceauşiste, care este încă prezentă în minţile politicienilor, ca un fel de complex de inferioritate dificil de înlăturat, toată lumea crede că suprema satisfacţie politică este să devii preşedinte. Majoritatea politicienilor ignoră evidenţa că preşedintele nu are niciun mijloc constituţional, financiar sau administrativ de a conduce politic ţara. Dacă o face, totuşi, este prin încălcarea crasă a Constituţiei”.
Principele face apoi şi o diagnoză a stării actuale a României afectată de criza economică, dar mai ales de mai vechea criză morală.
„Afectiv și moral vorbind, România este un mare orfelinat în care găseşti de toate. Criza instituţională, ca şi criza morală şi cea a mijloacelor politice nu sunt doar o caracteristică a României. La un alt nivel şi într-un alt context, crizele sus-numite sunt prezente şi în Franţa, Germania, Italia, chiar şi în Marea Britanie”, consideră principele Radu.