Premierul Emil Boc a declarat, luni, că a solicitat Ministerului Finanţelor Publice să nu modifice prevederile legislative privind drepturile de autor, apreciind că actualele reglementări sunt satisfcătoare.
„Aici e foarte greu să mulţumeşti pe toată lumea, dar ceea ce există în momentul de faţă e bun. Am cerut nici să se îmbunătăţească, nici să nu se înrăutăţească, ci să se lase legislaţia aşa cum este. Pe drepturile de autor nu se modifică nimic din situaţia existentă”, a spus Boc la postul tv B1.
Potrivit unui proiect al Finanţelor, criticat de actori şi reprezentanţi ai sindicatelor, firmele ar urma să achite contribuţii sociale pentru activităţile independente ale angajaţilor care au şi contract de muncă cu aceeaşi societate, precum şi în cazul activităţilor declarate independente unde există clauză de exlusivitate.