Sâmbătă 17 septembrie, la ora 19.00, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, nu pierdeţi un spectacol de balet, oferit de „Întâlnirile JTI”: „Magifique”, pe muzica lui Ceaikovski, în coregrafia unuia dintre cei mai importanţi coregrafi francezi ai momentului, Thierry Malandain, decoruri şi costume, Jorge Galardo. Marţi, 20 septembrie, veţi putea urmări „Romeo şi Julieta”, o coproducţie „Grand Théâtre de Luxembourg”, Festivalul „Le Temps d’aimer” din Biarritz şi „Théâtre Victoria Eugenia” din San Sebastian, alături de „Grand Théâtre” din Reims, în aceeaşi coregrafie.
În „Magifique”, Thierry Malandain propune o transpunere modernă, punctuală, uşor robotizată şi foarte expresivă. Coregraful a conceput spectacolul „Magifique” ca pe un recurs tandru şi, în acelaşi timp, ironic la propriile amintiri din copilărie, legate de cele mai populare şi frumoase balete: „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din pădurea adormită” şi „Lacul lebedelor”. Toate cele trei sunt citate muzical (au fost folosite suitele lui Ceaikovski extrase din muzica baletelor) şi gestual (multe poziţii ale dansatorilor în mişcare le veţi recunoaşte din spectacolele puse în scenă tradiţional, mai ales à la Marius Petipa, legendarul coregraf din secolul al XIX-lea).
Malandain se hrăneşte din dansul clasic, reuşind cumva să spargă aceste coduri, insuflând un spirit nou, găsind totodată un echilibru perfect între gestica baletului şi spiritul contemporan.
El mărturiseşte că imaginile propriei copilării „sunt numai un punct de plecare, nu o temă… Baletul seamănă cu o ladă cu jucării. Mă gândesc la acele jocuri ale copilăriei şi la tot ceea ce le este asociat, dialogurile secrete pe care le poţi avea în imaginaţie cu jucăriile… Se găseşte, de asemenea, în «Magifique» o aluzie la defileul de la Opera din Paris, visul oricărui băiat care n-a intrat acolo. Există şi o oglindă, pentru că oglinda cu bară este locul prin excelenţă al dansului. Un loc oarecum sacru în care vizitatorii abia îndrăznesc să păşească. Cât despre costume, care la final evocă puţin carapacea insectelor, broderiile lor aurii pe fondul crem, inclusiv pe colanţi, sunt o aluzie la costumele tradiţionale de balet cu paietele şi tutu-rile lor”.
Mişcările dansatorilor sunt de tip neoclasic, rămânând foarte fluide. Cu siguranţă vă veţi bucura să recunoaşteţi fragmente de muzică şi dans, într-un concept nou, dar nu ireverentios apropo de baletul clasic.
„Cu un decor minimal este obţinut maximum de dramă”, comenta „Explore-Dance”.
Romeo şi Julieta
În ceea ce priveşte „Romeo şi Julieta”, pe partitura romantică a lui Berlioz, el a însemnat un imens succes al lui Thierry Malandain la festivalul „Le Temps d’aimer”, presa consacrându-i pagini entuziaste, considerându-l „rezultatul unei munci de bijutier”, care a marcat o etapă în parcursul acestui „coregraf generos, luminos, pudic, care ştie să spună poveşti şi să atingă coarda sensibilă prin mişcările trupului”.
Malandain oferă o viziune a tinereţii întoarse împotriva ei înseşi, a bucuriei ucise, a dragostei şi a morţii. Totul se desfăşoară sub luminile transparente ale lui Jean-Claude Asquié şi între blocurile de oţel strălucitor manevrate la vedere, uneori locuri prielnice certurilor, alteori cufere cu haine, paturi sau morminte. Întâlnirea cărnii cu metalul, stridenţa alămurilor subjugă spectatorul care urmăreşte 9 Romeo şi 9 Juliete al căror balet este plin de fervoare.
