În Piaţa „George Enescu” din Bucureşti a apărut o construcţie cochetă din sticlă, Galeria „Red Bull Art of Can”. Rostul ei este să găzduiască expoziţia cu acelaşi nume, deschisă până la 23 octombrie.
Rezultat al unei competiţii la care au participat 425 de „artişti nonconformişti, designeri sau numai pasionaţi de artă”, expoziţia conţine piese realizate de concurenţi în timpul acestei veri, în orice tehnică, singura condiţie fiind folosirea dozelor de Red Bull.
Rezultatul: 54 de creaţii, în majoritate tridimensionale, în care banalele doze au fost transformate, de cele mai multe ori cu umor şi cu kitsch-ul aferent, în insecte, animale, păsări, personaje din filmele pentru copii…
O expoziţie publicitară, în ultimă instanţă, ai cărei trei câştigători, desemnaţi de un juriu format din artista Marilena Preda Sânc, specialiştii în publicitate Şerban Alexandrescu, Raluca Velisar, Alexandra-Maria Coltea, creatoarea Asociaţiei Culturala „Paspartu” şi redactor coordonator al „Revistei Arte & Meserii”, artistul ilustrator, cu premii în concursuri internaţionale de publicitate Ghica Popa şi criticul de artă Raluca Velisar, au fost recompensaţi cu premii semnificative. O excursie de o săptămână la New York, pentru două persoane, cu participare la un workshop ţinut la Muzeul „Guggenheim” i-a revenit lui Mihai Ţurcanu (locul I), pentru lucrarea „Tome Warp”, o excursie de 3 zile la Veneţia, pentru două persoane, pe perioada Expoziţiei Internaţionale de Artă organizate de „La Biennale di Venezia”, a fost recompensa lui Cătălin George Oţelea (locul II) pentru „Prinde-mă dacă poţi (să zbori)”, şi o alta de 3 zile, în Bilbao, pentru două persoane, care include intrări la muzeele din oraş, inclusiv „Guggenheim Bilbao”, pentru Andrei Toader, cunoscut în lumea artistică sub pseudonimul Argaetic (locul III, cu „Autoportret mozaic”). Criteriile aprecierii lucrărilor au fost „Creativitatea” (ideea din spatele conceptului), „Execuţia Conceptuală” (cât de bine transmite ideea opera creată) şi „Construcţia” (calitatea execuţiei, a operei finale).
The Cheshire Cat de Adela Maria Calistru
Conceptul concursului şi al expoziţiei, lansat în 1999, are şi o componentă ecologică, reciclarea aluminiului. 42 de expoziţii de acest fel au fost deschise până acum în 24 de ţări din întreaga lume, din Europa (Austria, Germania, Olanda, Elveţia, Marea Britanie, Cehia) până în Statele Unite şi Noua Zeelandă, trecând prin Singapore şi Africa de Sud.
Organizatorii consideră proiectul o „vânătoare de talente, creativitate şi inspiraţie”, o ocazie pentru crearea unui obiect „desăvârşit, plin de culori, inteligent, amuzant şi, mai ales, ieşit din comun sau pur şi simplu scandaloas”, în orice tehnică, pentru că „orice merge!”.
Ca să nu rămâi în urmă, de Emilia Sarghi
Rezultatul acestei desfăşurări de forţe este o expoziţie vioaie, prin forţa lucrurilor foarte colorată, ai cărei protagonişti s-au jucat, evident cu plăcere, inventând forme diverse, punând, în cea mai mare parte a lor, umor şi un dram de ironie. Demersul nu este, desigur, unul nou. Ridicarea la rangul esteticului a obiectelor aruncate, reconvertirea lor în opere de artă, începută cu celebrele ready-made ale lui Marcel Duchamp, a continuat cu întregul demers minimalist şi cu efemerele instalaţii din materiale perisabile ale mai multor generaţii de artişti din secolul trecut şi din zilele noastre, pentru a aminti numai câteva direcţii. Nici caracterul ludic nu este inedit. Ceea ce diferenţiază această expoziţie sunt latura de advertising, intenţionată sau nu de artişti, şi adresabilitatea unui public dispus să se lase cucerit de un melc cu ochelari, de personaje din cărţi sau de pe ecran, transformate în propriile lor mascote, sau de un inventar al entertainmentului contemporan, cum ar fi o masă de fussball. Vizitatorul se întâlneşte cu motanul din „Alice în Ţara Minunilor”, cu un RoboCop construit ad-hoc, cu o întreagă faună simpatică.
Red Bulls Electric Energy, de Oana Mihaela Popescu
Măiestria tehnică a multor participanţi este incontestabilă. „Autoportretul mozaic”, amintind de o mască precolumbiană, al lui Andrei Toader, lucrarea Oanei Mihaela Popescu, „Winged Splash”, de Carmen Mădălina Tănase, „Le Fils de L’homme Rouge” de Adrian Oprea, cu citatul său suprarealist, sunt câteva dintre ele. Alteori, ironia se transformă în sarcasm, ca în cazul „Stindardului Dacic” de Preda Mihai George. Şi chiar dacă Brâncuşi a calificat sculpturile lui Michelangelo drept „beefsteak”-uri, afirmaţie resimţită atunci, ca şi acum, aproape balsfematorie, putea să nu fie pedepsit cu un „Cocoş” fabricat din cutii de aluminiu deformate, colorate în roşu şi albastru.
Rămân după vizitarea acestei expoziţii, în care vizitatorul trebuie să intre fără idei preconcepute de ordin estetic, câteva lucruri. Un zâmbet provocat de ingeniozitatea unor artişti, admiraţia pentru capacitatea de a ridica o construcţie elegantă şi modernă pentru o expoziţie temporară, care include în spaţiul expoziţional oraşul din jur, pe de o parte, şi proiectează lucrările pe gardurile, pe maşinile din parcare, pe forfota umană a străzii, într-un efect interactiv, fie el şi involuntar, şi aprecierea abilităţii tehnice a majorităţii expozanţilor. Şi, vrând-nevrând, întrebarea relaţiei actuale dintre artă cu componenta ei afectivă şi reflexivă, obligatorie în cele mai noi direcţii estetice, şi creaţia utilitar-declarativă a advertising-ului cu componentă estetică.
