Acea parte a presei româneşti dedicată suflet şi mai ales trup lui Băsescu şi remorcii acestuia, PD, l-a reţinut, miercuri la prânz, timp de câteva ore pe primarul portocaliu al Clujului, Sorin Apostu.
Deloc întâmplător, martorii băsişti de la TVR Info dar şi cei de la B 1 TV dădeau deja pe banda de news alert a micilor ecrane, miercuri la prânz, următoarea informaţie: „Sorin Apostu a fost reţinut !”. Numai că Sorin Apostu era liber ca şi ei, martorii băsisto-pedişti, la acea oră şi chiar multe ore după aceea. Ce avea să urmeze, doar ei ştiau.
E limpede aici că „beneficiarii” arestării lui Apostu au dat ca berbecii mai devreme către presa sectantă vestea arestării. Nu ar fi prima oară !
Că erau ei, „beneficiarii” de arestarea lui Apostu, la originea veştii o arată tocmai faptul aceasta a fost difuzată numai de cele două posturi de casă ale puterii: unul de stat, celălalt particular (fie şi măcar în actele oficiale).
Care beneficiari ? Cei care vor să arate Europei şi lui Gitenstein că numai ei fac reforma în Justiţie cu procurorii lui Kovesi şi ai lui Morar. Dar care sunt împiedicaţi în demersul lor curat de mizerabilii de judecători ! Mai clar, „beneficiarii” sunt cei care vor să arate că nu numai că nu se opun, ba chiar încurajează acţiunea justiţiei împotriva unor exponenţi de vază din rândul lor. Că totul e doar praf în ochi şi circ fără pâine asta e altceva.
Într-un mod siderant, în acelaşi timp, trei posturi de televiziune ai căror jurnalişti au excelente surse în Justiţie – printre care Realitatea TV şi Antena 3 – nu confirmau ştirea dată de televiziunile băsiste.
P.S. Încă nu am înţeles de ce aceeaşi ştire o dădea şi The Money Channel, care teoretic încă nu a schimbat tabăra. Dar pare a nu fi întâmplător având în vedere şirul tot mai lung de slujitori de-ai lui Băsescu de care eşti sufocat pe acest canal de … bani. Când nu e Maior de la SRI, e Fota englezul, iar dacă ambii lipsesc apare Chifu. Dacă i-ai pierdut la Hurezeanu îi găseşti la Unteanu. Şi viceversa.
ACTUALIZARE:
Evenimentul Zilei umblă cu reţinerea vopsită. Într-un text actualizat în timp real se spune, la un moment dat, că soţia lui Apostu ar fi primit mandat de reţinere.”În acest moment, DNA a emis mandat de reţinere pentru 24 de ore pe numele Monicăi Apostu, soţia primarului de Cluj.” Negru pe alb, fără vreun dubiu.
La câteva ceasuri bune, Monica Apostu pleca din DNA cu un taximetru, după cum au transmis toate televiziunile dar şi publicaţia Ora de Cluj !
Ca băsismul să fie şi mai evident, organul de presă al puterii l-a dat băgat la zdup şi pe primar:
„Surse judiciare ne-au declarat că și pe numele primarului Sorin Apostu a fost emis un mandat de reținere pentru 24 de ore.”
Informaţia stătea deja pe pagina de internet a martorilor băsişti de ore bune, iar DNA Cluj nu a comunicat deloc că Apostu ar fi fost reţinut, fiind la acea oră la audieri.

Puţin după orele 21.00, EVZ a sesizat nu doar penibilul ci şi gafa politică şi a retras textul de pe pagina de Internet, deşi urmele sale pot fi văzute aici. Mai jos, aşa arată ce a rămas îl locul gherlei martorilor lui Băsescu:
