Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu a fost internat de urgenţă, miercuri seara, la Spitalul Clinic Universitar Elias din Bucureşti.
Unele surse vorbesc despre o internare de urgenţă, iar altele dau asigurări că este vorba despre una pentru analize.
Realizatorul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3, Mihai Gâdea, a anunţat miercuri seara, în timpul desfăşurării emisiunii, că preşedintele fondator al Partidului Social Democrat şi fost preşedinte al României în perioada 22 decembrie 1989-noiembrie 1996 şi din 2000 până în 2004, a fost intrenat la Spitalul Clinic Universitar Elias din Bucureşti.
„Se pare că nu este ceva grav”, a spus realizatorul de la Antena 3. Postul de televiziune a relatat că lui Ion Iliescu i s-ar fi făcut rău. Se pare că motivul oficial al internării este ca Iliescu să fie supus unor analize medicale.El a fost internat, după ce a acuzat dureri în piept şi în abdomen încă din timpul buclucaşei şedinţe a PSD.
Ion Iliescu a suferit în anul 2005 două intervenţii chirurgicale prin care i s-au montat mai multe stenturi pe vasele de sânge. Stentul este un dispozitiv medical cu ajutorul căruia partea îngustată a unui vas de sânge este ajutată să aibă diametrul optim pentru a asigura trecerea normală mai departe a sângelui.
Ion Iliescu a fost operat, în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi, după ce avusese un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi al unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în Spitalul de Urgenţă Floreasca până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor. Ulterior, fostul preşedinte a mai suferit o intervenţie la Paris la clinica unu reputat medic de origine română.
Cu o zi în urmă, Ion Iliescu a avut o momente agitate legate de şedinţa în urma căreia Mircea Geaonă a fost exclus din rândurile PSD.
Director al Spitalului Elias, dr. Dana Safta a dat asigurări că nu este vorba despre ceva grav. Este posibil ca Ion Iliescu să fie externat din spital în cursul zilei de joi.