Preşedintele României, Traian Băsescu, a uitat, miercuri, de probeleme de interes naţional şi, neputându-se stăpâni, s-a întors la problemele de ordin personal: s-a răfuit de la tribuna Cotrocenilor exact cu cei de la care voia să obţină un consens pentru un act politic pentru care nu a avut vreun mandat prealabil: semnarea la Bruxelles a Acordului Interguvernamental de Uniune Fiscală.
Este izolat din ce în ce mai mult pe plan internaţional. Dovada ? Imaginile transmise de televiziunile internaţionale şi nu de cele ale mogulilor români, unde se vede că de vreo trei ani nu este băgat în seamă de vreun omolog de-ai săi.
Este evaluat din ce în ce mai corect de ambasadele acreditate la Bucureşti prin intermediul relatărilor din cele câteva instituţii de presă nereduse la tăcere de regimul său. Dovada ? Smiorcăiala prezidenţială din parcarea unei prăvălii bucureştene cum că ambasadele preiau tot ce scrie presa. Fără să menţioneze că e vorba doar de presa care nu-i e aservită. Nu-l pot deranja laudele din presa aservită !
Este contestat din ce în ce mai mult de opoziţia politică. I se pregăteşte o nouă suspendare.
Este părăsit de majoritatea românilor dar mai ales de mulţi dintre cei care l-au votat în 2009. Dovada ? Rezultatele confidenţiale până de curând ale unor sondaje sociologice de opinie în care practic nu mai are vreun strop de credibilitate !
În faţa acestor realităţi inconfotabile, preşedintelui României, Traian Băsescu, nu i-a mai rămas decât tupeul.
Tupeul de a spune: „Nu am nevoie de aprobarea nimănui pentru a-mi îndeplini mandatul”. Băsescu nu are nevoie de aprobare nici măcar din partea celor care prin vot i-au încredinţat acel mandat prin votul 2009.
După circul politic de miercuri, cu aşa-zise consultări cu partidele parlamentare de la putere şi din opoziţie, cu preşedinţii celor două corpuri legiuitoare, cu supuşii săi din guvernul Boc, Traian Băsescu, a folosit din nou pentru sine şi nu pentru funcţia sa înalta tribună a Preşedinţiei României.
Nu a pentru a cere cu un strop de smerenie un consens, nu pentru a da măcar impresia că renunţă la orgoliu în faţa interesului naţional. Ci pentru răfuieli, cu opoziţia necumpărată şi cu presa neaservită.
Traian Băsescu a spus, în declaraţia de presă de la Cotroceni, printre altele:
# “Consultările de miercuri au fost extrem de importante şi aduc partidele către un consens”.
# “Toate partidele vor susţine atât acordul interguvernamental de uniune fiscală, cât şi revizuirea Constituţiei, nu există niciun partid care să respingă ratificarea în timp util a acordului.”
# “Ideea că preşedintele nu s-a consultat înainte de a merge la Bruxelles, nu am nevoie de aprobarea nimanui pentru a-mi îndeplini mandatul.”
# “Consultările de astăzi nu au fost impuse de Constituţie, ci au reprezentat încarcarea de a găsi un numitor comun pentru problema acordului de uniune fiscală.”
# “Acordul nu aduce nimic nou, de fapt, elementele obligatorii au fost introduse în Constituţie. Deficitul structural de maxim 0,5% şi obligaţia de a avea excedente bugetare, deficitul de peste 3%, peste care se declanşeazp procedura de deficit excesiv sunt tratate ale UE pe care Romania le-a ratificat.”
# “Singurul lucru pe care îl aduce nou acordul este crearea unor mecanisme ca statele care încalcă criteriile de la Maastricht să fie obligate să le respecte.”
# “Esenţa întâlnirilor de astăzi a fost acordul uniunii fiscale, chiar dacă partidele au încercat să-şi rezolve problemele proprii: comasarea alegerilor, revizuirea Constituţiei, data revizuirii, guvern de tehnocraţi. Aceste elemente sunt doar o împănare a obiectivului principal cu lucruri secundare.”
# “Au fost consultări utile şi toate partidele vor susţine ratificarea acestui tratat, dacă el va fi adoptat în martie 2012.”