La Yokohama, în finala FIFA Club World Championship, FC Barcelona a surclasat campioana Americii de Sud, FC Santos cu 4-0 câştigând pentru a doua oară trofeul în decurs de doi ani. Spaniolii au făcut o adevărată demonstraţie de fotbal, eliminând pur şi simplu din vocabular celebra expresie „brazilienii Europei”
Demonstraţie de artă, cel mai mare scor din ultimii 50 de ani
FC Barcelona s-a distrat cu F.C. Santos echipa braziliană care a triumfat în ultima Cupă Libertadores (echivalentul Champions Leagues din Europa – n.a.), administrându-i doar un 4-0, scor sever în fotbal, dar neconform cu realitatea de pe teren. Spaniolii mai puteau marca încă 3 sau 4 goluri, dar în trei situaţii, tuşierii au inventat off-side-uri inexistente, iar în alte două-trei faze, au ratat incredibil..
Candidat cu şanse uriaşe la trofeul „Balonul de Aur” (care se acordă anual celui mai bun fotbalist), Messi a punctat de două ori dar şi-a arătat şi măestria în cadrul halucinantului joc ofensiv colectiv al echipei catalane. Un joc în care inventivul antrenor Pep Guardiola a surprins din nou. A jucat când într-un sistem 3+2+5 +0, când într-un sistem 3+1+6+0. Dacă în schemele de pe hârtie „+0″ înseamnă niciun atacant, pe teren de fapt spaniolii au asediat careul advers în permanenţă cu 6 sau 7 jucători. Aceiaşi jucători formau şi un baraj inexpubnabil la 35-50 de metri de poarta proprie, atunci când brazilienii aveau câte o tentativă de atac. Practic, nici cei mai experimentaţi comentatori nu puteau spune cu precizie pe ce post joacă unul sau altul dintre jucătorii Barcelonei. Din 1971 de când Rinus Michels a „abrogat” la Ajax posturile fixe pentru jucători, nu s-a mai întâlnit o „dezordine” mai mare pe un teren de fotbal, de fapt un mecanism foarte bine pus la punct (de exemplu, portarul Valdez nu are voie niciodată să degajeze mingea cu piciorul, ci doar să paseze lateral la unul dintre coechiperi) şi împotriva căruia încă nu i se gîseşte „antidotul”. Motorul central al maşinii de pase – Xavi, Messi, Iniesta – a funcţionat perfect, iar în minutul 25, se înregistra un raport incredibil al posesiei mingii: 74% Barcelona, 26% Santos. Şi până în acest moment, spaniolii deja marcaseră două goluri, iar în faţa lor nu se afla o echipă dintr-un eşalon inferior ci totuşi, o echipă de top din Brazilia. De fapt se poate spune că meciul nu a avut nici un istoric nu a creat nicio emoţie cu excepţia partiturii de excepţie jucate de spanioli. Un spectator neavizat chiar putea crede că asistă la un meci demonstrativ între o campioană şi un sparing-partener special angajat pentru un astfel de eveniment. Mai trebuie consemnate doar două date: în final posesia balonului trecută în contul Barcelonei a fost de 71% (un procent ridicat chiar şi pentru un meci contra unei codaşe din campionatul iberic), iar diferenţa de scor este cea mai mare înregistrată din 1961 până în prezent în „ciocnirile” intercontinentale.
Duelul Messi – Neymar nu a mai avut loc
FIFA Club World Championship este o competiţie care devine interesantă doar dacă în finală se întâlnesc campioanele Europei şi Americii de Sud. Cu rare excepţii, asta se şi întâmplă în ultimul act. Acum polul de interese nu viza doar o finală Barcelona – Santos, ci, mai ales, duelul indirect dintre Messi şi Neymar. Starul brazilian este considerat cel mai bun produs de ultimă oră al fotbalului „cariocas” şi este disputat la sânge de Real Madrid şi FC Barcelona, „licitaţia” atingând cifre impresionante de ordinul a multe zeci de milioane de euro. Mult aşteptatul duel Messi – Neymar însă NU a avut loc la Yokohama. Jocul infernal al catalanilor l-a transformat pe Neymar într-un jucător anonim de pluton. Şi trebuie menţionat că spaniolii nu au luat nicio măsură specială pentru anihilarea brazilianului. Dacă, prin absurd, în acest meci Neymar ar fi fost urmărit în premieră de scouteri pentru un transfer, cu siguranţă el ar fi fost şters din evidenţele acestora. Chiar, ne întrebăm, unde şi în locul cui ar putea să joace (la Real sau Barcelona) Neymar, cel puţin în următorii doi ani?
Raport de meci
F.C. Barcelona – Real Madrid 4-0 (3-0)
Internaţional Stadium Yokohama
Spectatori: 68.166
Timp: răcoros
Gazon: foarte bun
Arbitru: Ravshan Irmatov (Uzbekistan)
Asietenţi: Abdukhamidullo Rasulov (Uzb) şi Bakhadyr Kochkarov (Kgz)
Oficial 4: Yuichi Nishimura (Jpn)
Oficial 5: Toru Sagara (Jpn)
FC Barcelona: Valdes – Puyol (Fontas – min.85), Busquets, Abidal – Alves, Pique (Mascherano – min.56) – Xavi, Fabregas, Messi Iniesta, Alcantara (Pedro – min.79). Antrenor: Pep Guardiola.
FC Santos: Cabral – Dracena, Leo, Arouca, Durval – Danilo (Elano – min.31), Rodrigo, Henrique – Ganso(Ibson – min.83) – Neymar, Borges (Kardec – min.79). Antrenor: Muricy Ramalho.
Au înscris:
(min.17) – Messi înscrie printr-o scăriţă din careu în urma unei pase venite de la Xavi
(min.24) – Xavi înscrie după o pasă primită de la Dani Alves
(min.45) – Fabregas reia în poarta goală după o pasă cu călcâiul a lui Messi
(min.82) – Messi primeşte o pasă de la Dani Alvez, driblează portarul şi înscre
MVP meci: Leonel Messi
Cartonaşe galbene: 2 – 2
Pique (min.39), Mascherano (min.71) – Ganso (min.73), Dracena (min.74)
Şuturi pe poartă: 16 – 8
Pe spaţiul porţii: 9 – 3
Cornere: 4 – 2
Faulturi: 13 – 13
Posesie: 71% – 29%
FIFA Club World Championship este competiţia care înlocuieşte începând cu anul 2005, Cupa Intercontinentală. Între 1960 şi 1979, Cupa Intercontinentală se disputa în sistem tur-retur între campioanele Europei şi Americii de Sud. Din 1980 şi până în 2004, Cupa Intercontinentală s-a desfăşurat într-o singură manşă, tot între campioanele celor două continente, la Tokyo, purtând şi numele de Cupa Toyota. Din 2005 competiţia se lărgeşte, participând şi campioanele Africii, Asiei, Oceaniei, Americii Centrale şi de Nord, precum şi campioana ţării organizatoare. Cu excepţia ediţiilor din 2009 şi 2010 care s-au ţinut la Abu Dhabi, în rest metropola japoneză Yokohama a fost gazda competiţiei.
Chiar dacă în ultimii 7 ani participă şi campioanele celorlalte continente, doar reprezentantele Europei şi Americii de Sud au câştigat competiţia.
Palmares FIFA Club World Championship 2005 – 2011
Europa (5 titluri): FC Barcelona (2 – 2009 şi 2011), Internazionale Milano – 2010, Manchester United – 2008, A.C.Milan – 2007.
AMSUD (2 titluri): FC Sao Paolo (Brazilia) – 2005, Internacional Porto Alegre (Brazilia) – 2006.
A.C. Milan cele mai multe victorii
Din 1960 şi până în 2011, într-un top al echipelor care şi-au adjudecat trofeul intercontinental, conduce A.C. Milan cu 4 triumfuri. Internazionale Milano, Real Madrid, FC Sao Paolo, Boca Juniors (Argentina), Penarol Montevideo şi Nacional Montevideo (ambele Uruguay), au câte 3 trofee, FC Barcelona, Manchester United, FC Porto, Juventus Torino, Ajax Amsterdam, Bayarn Munchen, Independente (Argentina) şi FC Santos au câte 2 trofee.
Cele mai mari scoruri
1961: Penarol Montevideo – Benfica Lisabona 5-0
1960: Real Madrid – Penarol Montevideo 5-1
2011: FC Barcelona – F.C.Santos 4-0
În 10 meciuri (finale) s-a înregistrat scorul de 3-0 şi în alte două 5-2. Un număr de 9 finale s-au terminat la egalitate: în 4 victoria s-a decis în prelungiri, iar în celelalte meciuri diferenţa a făcut-o loviturile de la 11metri.
