Poate colindătorii v-au cântat deja „Moş Crăciun, cu plete dalbe,/ A sosit de prin nămeţi./ Să aducă daruri multe,/ La fetiţe şi băieţi,/ Moş Crăciun, Moş Crăciun…”, introducând-vă în magia sărbătorilor şi atenţionându-vă, dacă mai era cazul, că trebuie pregătite darurile Moşului. Dar, dincolo de toate astea, n-ar fi rău ca părinţii să afle, ori să-şi reamintească, povestea lui Moş Crăciun. Specialiştii spun că în reprezentarea lui Moş Crăciun se regăseşte tot ceea ce a reprezentat simbolistica lui Moş Nicolae: lunga barbă albă, mitra devenită căciulă de blană, marea manta roşie. Călătoreşte numai într-o sanie trasă de reni, în vreme ce Moş Nicolae merge pe spatele unui măgar. De altfel, din acest motiv, în unele regiuni ale Franţei, copiii pun sub bradul de Crăciun un pahar de vin pentru Moş Crăciun şi un morcov pentru măgar. Şi, dacă tot am vorbit despre Franţa, să mai spunem că fiecare regiune a acestei ţări i-a dat alt nume Moşului: „Chalande” în Savoia; „Pere janvier”, în Bourgogne şi în Nivernais; „Olentzaro”, în Ţara Bascilor sau „Barbassione”, în Normandia.
Sfântul Nicolae a fost dus în SUA de imigranţii germani şi olandezi, el căpătând o dimensiune comercială deosebită, dar care, cu timpul, a suferit transformări vestimentare şi culturale remarcabile, transformându-se într-un Moş Crăciun mai convivial, după care a revenit în Europa. Pentru americani, Sfântul Nicolae este Sinter Klaas, care a devenit Santa Claus. În 1821, pastorul american Clement Clarke a scris o povestire de Crăciun pentru copiii lui, în care apărea un personaj simpatic, Moş Crăciun, aflat într-o sanie trasă de opt reni. El este rotofei, jovial şi surâzător. A înlocuit mitra printr-o căciulă, cârja printr-o acadea, iar măgarul prin opt reni zburdalnici.
Meritul de a reuni într-un singur personaj toate diversele personificări ale celor care aduceau cadouri revine presei americane. În 1823 s-a consemnat evenimentul ce a contribuit în mod cert la unificarea acestor personaje. Este vorba de publicarea faimosului poem al lui Clement Clarke Moore. Intitulat „A Visit From St. Nicoas”, acesta a apărut prima oară în ziarul „Sentinel”, din New York, la 23 decembrie 1823. În povestirea sa, devenită ulterior un fel de legendă, Moore îl descrie pe generosul ce oferă daruri ca pe un curios spiriduş care coboară pe hornuri în case şi călătoreşte prin ceruri într-o sanie în miniatură trasă de opt reni, numiţi Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder şi Blitzen. Toţi aceşti reni îşi păstrează locul atunci când trag sania.
Istoria renilor
Reluată în anii următori de câteva mari ziare americane, această povestire a fost tradusă apoi în mai multe limbi şi difuzată în lumea întreagă. În poemul „The Night Before Christmas” apar şi numele celor opt reni. Totuşi, cel mai tânăr şi mai cunoscut dintre ei, cel mai neastâmpărat şi cu nasul roşu, este al 9-lea ren, Rudolf, născut puţin mai târziu. Apariţia lui se justifica prin faptul că Moş Crăciun trebuie să înfrunte condiţii meteorologice atât de grele încât risca să întârzie cu transmiterea cadourilor. Povestea lui Rudolf a fost scrisă de Robert L. May, în 1939. La început, ea a fost în versuri, fiind publicată în volum spre a fi dăruit copiilor, după ce fetiţa scriitorului, ce avea 4 ani, a fost deosebit de impresionată de ceea ce imaginase tatăl ei. Potrivit poveştii, Rudolf se deosebeşte de ceilalţi reni prin nasul lui roşu şi foarte strălucitor, datorită căruia se poate orienta în timpul marilor viscole şi al furtunilor stârnite de acestea. În 1948 a fost turnat un filmuleţ animat, al cărui personaj principal era chiar Rudolf, ajuns un autentic fenomen, povestea lui sa fiind cântată de Gene Autry în anul următor şi ajungând cea mai bună melodie de Crăciun a acelor vremuri. Renul Rudolf este apreciat drept cel mai util, el fiind liderul întregului grup întrucât nasul lui roşu şi strălucitor luminează puternic şi îi conduce bine pe ceilalţi reni pe vreme ceţoasă ori pe viscol. Ca urmare, el este socotit un autentic erou. De altfel, fiecare dintre reni este unul special. Astfel, Dasher s-a născut cu foarte multă vreme în urmă într-o zonă de la Polul Nord, iar numele sau este inspirat de faptul că se lua la întrecere cu alţi reni, ceea ce îi deranja pe ceilalţi. Este şi motivul pentru care era deosebit de util Moşului, ce se baza pe reni puternici. La rândul lui, renul Dancer, care s-a născut tot la Polul Nord, iubeşte mult dansul, este întotdeauna foarte vesel şi pus pe şotii. Campionul veseliei este însă Prancer, el fiind cel mai glumeţ dintre toţi şi dornic să le facă mai mereu mici farse celorlalţi. Vixen este femelă şi se îngrijeşte de blana celorlalţi. Este îndrăgostită de renul Cupid, al cărui nume sugerează într-un fel că s-a născut de Ziua Sfântului Valentin. Ea încearcă tot timpul să aranjeze „întâlniri” amoroase între ceilalţi reni. Comet, al cărui nume este inspirat cumva de strălucitoarea cometă Blorouis, este deosebit de isteţ. Donder are grijă ca toţi colegii săi să fie în formă maximă înaintea sărbătorilor de Crăciun, spre a duce la bun sfârşit misiunea de a împărţi cadourile pretutindeni, în lume. În fine, Blitzen este cel care îi ajută pe ceilalţi reni să înfrunte vremea foarte grea. Toţi renii lui Moş Crăciun au fost foarte bine reprezentaţi în filme artistice, dintre care se detaşează: „The Nightmare Before Christmas”, „Rudolph the Red-Nosed Reindeer”, „The Movie” şi „The Flight Before Christmas”.
Ţinuta Moşului
În 1860, Thomas Nast, ilustrator şi caricaturist al ziarului „Harper’s Illustrated Weekley”, din New York, îl îmbracă pe Santa Claus într-un costum roşu, cu garnitură de blană albă, purtând o curea lată din piele. De remarcat apoi că, datorită presei americane, Moş Nicolae şi-a pierdut treptat atributele moralizatore în detrimentul unui personaj esenţialmente generos, Santa Claus. Cu toate acestea, vechiul obicei de a-i ameninţa pe copiii neastâmpăraţi că nu vor primi cadouri de la Santa Claus a persistat în continuare în cultura populară. În 1885, amintitul Nast face un desen în care doi copii privesc o hartă a lumii, urmărind traseul parcurs de Moş Crăciun, de la Polul Nord până în SUA, stabilind astfel domiciliul Moşului la Polul Nord. Anul următor, scriitorul american George P. Webster reia această idee şi precizează că fabrica sa de jucării şi „reşedinţa lui din perioada lungilor luni de vară este ascunsă în gheaţa şi zăpezile de la Polul Nord”. În 1931, Moş Crăciun ia, în sfârşit, o nouă înfăţişare într-un afiş publicitar realizat şi difuzat de compania Coca-Cola. Graţie talentului ieşit din comun al lui Haddon Sundblom, Moş Crăciun are acum o statură omenească (ceea ce-l face mai convingător şi mult mai accesibil), o burtă destul de mare, o figură simpatică şi un aer jovial. Lungii robe roşii i-au luat locul un pantalon şi o tunică. Acest lucru s-a întâmplat în SUA, pentru că, în unele ţări europene, precum Franţa şi chiar România, Moş Crăciun şi-a păstrat lunga robă roşie. Caca-Cola voia să-şi determine clienţii să bea această băutură şi în plină iarnă. Drept urmare, ea a difuzat timp de 35 de ani acest portret al lui Moş Crăciun în presa scrisă şi apoi la televiziunile din toată lumea.
Moş Crăciun era un rege mag?
Potrivit unei legende ruseşti, în afara celor trei Magi, ar mai fi existat un al 4-lea, care conducea în stepă o sanie trasă de reni şi plină cu cadouri pentru copii. După 2.000 de ani, el a renunţat să-L mai caute pe copilul Iisus şi dăruieşte cadouri copiilor pe care-i întâlneşte în drum.
