Miliardarul moldovean Anatol Stati ar putea candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie, scrie „Jurnal de Chişinău”, citând site-ul inpolitics.ro. Informaţia a fost obţinută de la surse de la Bucureşti şi nu a fost încă confirmată de Stati.
Anatol Stati, preşedintele grupului ASCOM, avea în 2008 o avere de circa două miliarde de dolari, mai mult decât Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte comunist. Gabriel Stati, fiul omului de afaceri, a fost arestat în Ucraina imediat după alegerile din aprilie 2009, fiind acuzat de regimul comunist de subminarea puterii de stat şi organizarea de violenţe în masă. Actualul ministru moldovean de Externe a fost vicepreşedinte al ASCOM.
Nu este singura răzbunare a puterii comuniste împotriva omului de afaceri ce devenise incomod. Potrivit presei moldovene, preluată şi de „Financial Times”, Vladimir Voronin a intervenit pe lângă preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, pentru ca firmele petroliere deţinute de Stati în republica central-asiatică să întâmpine cât mai multe piedici. Victime au fost compania petrolieră Tristan Oil, dar şi Tolkynneftegaz şi Kazpolmunay, deţinute de Stati, care au devenit ţinte de achiziţie pentru KazMunaiGaz.
Gabriel Stati a fost ginerele lui Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, o formaţiune aflată acum la guvernare. Nu este singura legătură pe care familia Stati o are cu demnitarii de la Chişinău. Anatol Stati a înfiinţat, în 1994, Partidul Reformei, care a fost condus de Anatol Şalaru, unul dintre oamenii de bază ai actualului Partid Liberal, prezidat chiar de preşedintele interimar Mihai Ghimpu.
Presa comunistă dezvăluie o altă faţă a lui Anatol Stati. „Moldova Suverană”, organul comuniştilor de la Chişinău, a insinuat că Stati este un apropiat al omului de afaceri român Dinu Patriciu. Aceeaşi publicaţie scrie că, în 1996, ASCOM fost implicată într-un caz de spionaj economic, alături de un grup de ingineri din cadrul UPETROM. Presa arată că afacerile cu petrol ale lui Stati în Sudan, Turkmenistan şi Kazahstan au prosperat în timpul preşedintelui Petru Lucinschi şi al premierului Ion Sturza. După venirea la putere a comuniştilor, Sturza a devenit preşedinte al Rompetrol Moldova. Vlad Filat, membru în cabinetul Sturza, este actualul premier moldovean.