Spitalele din România au refuzat să găzduiască aparatul de tratare a cancerului
– Cum aţi aflat de metoda de tratare a cancerului HIFU?
– Primul doctorat pe care l-am făcut a fost în biochimie fizică. Mă ocupam de farmaco-chimia ţintită. Aceasta era o metodă de tratament care cu ajutorul unor câmpuri magnetice de înaltă frecvenţă concentra un citostatic doar în zona în care se afla tumora. Am reuşit atunci să scad de 10 ori doza de citostatic şi să obţin acelaşi efect. După ce am participat în Rusia la o vizită de schimb de experienţă am fost invitat să văd un aparat de protonoterapie. Întors în ţară am pus bazele societăţii de hadronoterapie şi am continuat colaborarea cu ruşii. Mi-am dat, însă, seama că această tehnologie este extrem de scumpă şi că nu o voi putea aduce în România, aşa că m-am gândit că ar fi bine să avem un alt mijloc de tratament care să fie conformaţional. Pur şi simplu am căutat pe Internet şi am descoperit un aparat de acest fel în Anglia. Englezii m-au îndrumat către chinezi, cei care au realizat primul aparat pentru tratarea cancerului prin metoda HIFU.
– Când a început tratamentul HIFU în România?
– În România aparatul a ajuns în mai 2009. Însă totul a început încă din 2006, când evaluatori de la Planul Naţional de Cercetare mi-au respins propunerea unui aparat asemănător. Acest lucru m-a ambiţionat şi mai tare, mai ales pentru că aveam pacienţi pe care îi puteam ajuta cu o astfel de tehnologie. În perioada în care aflasem despre aparatul chinezilor aveam un pacient care, după ce i-am povestit despre aparat, s-a arătat interesat să-mi finanţeze călătoria în China pentru a găsi o soluţie pentru el. Respectivul pacient a fost primul român care a făcut un astfel de tratament. În timpul tratamentului mi-a mărturisit că în cazul în care se va vindeca este dispus să aducă un astfel de aparat în România pentru a ajuta şi alţi oameni. Din păcate, pentru el a fost prea târziu, dar putem susţine că acestui om îi datorăm aducerea tratamentului la noi în ţară. Soţia lui a continuat să mă ajute şi să caute fonduri pentru un astfel de aparat. Cu toate că băncile impuneau condiţii de creditare pe care nu le puteam accepta, am reuşit totuşi să găsim fonduri pentru plata unei părţi din preţul aparatului. Am obţinut de la colegii din China şi o reducere considerabilă, dar tot nu aveam suficienţi bani să achităm aparatul integral. Între timp încercam să găsim un spaţiu în care să punem aparatul. Prima încercare a fost la spitalele de stat. O perioadă m-au dus cu vorba, iar apoi m-au refuzat într-un mod mai puţin elegant. Ca ultimă soluţie am hotărât să încerc la clinicile private. A fost cu noroc. Am reuşit să găsesc înţelegere la unul dintre proprietarii unei clinici, care mi-a promis că mă va ajuta şi în continuare. Un timp ne-am descurcat singuri, dar sosise termenul pentru achitarea aparatului către partenerii din China şi aveam nevoie de noi fonduri. Într-un final am reuşit să găsim un al doilea partener care să se implice în proiect şi care să ne ajute să achităm restul ratelor pentru a putea aduce aparatul în ţară. Problema financiară nu a fost rezolvată odată cu aducerea aparatului la clinica din România, au urmat noi investiţii în aparatura medicală conexă, cum ar fi spre exemplu ecografele, pentru a putea utiliza aparatul adus. Din fericire am surmontat toate problemele apărute şi am început, în octombrie 2009, tratamentul pe pacienţi.
– Câţi pacienţi aţi avut până acum?
– Până acum în România am avut 34 de pacienţi. Cei cu tumori benigne au fost recuperaţi în totalitate, iar majoritatea celorlalţi şi-au îmbunaţit calitatea şi speranţa vieţii. Din păcate, mulţi dintre pacienţii care se prezintă la noi sunt de obicei în fazele finale ale bolii şi sunt foarte fragili, iar noi nu putem face foarte multe.
– Este acest aparat o armă împotriva cancerului?
– Da. Însă nu trebuie să privim acest aparat ca pe un panaceu. Mai mult, nu toţi pacienţii pot fi supuşi unui astfel de tratament. Am avut peste 1.500 de cereri din care doar 600 de cazuri au avut indicaţie pentru HIFU. Din cele 600 de persoane au rămas pe lista de aşteptare aproximativ 150, din care am tratat 34. Aceasta însemnă că chiar dacă un pacient se califică pentru HIFU din punct de vedere tehnic, s-ar putea ca din punct de vedere medical să nu primească indicaţie pentru tratament din cauza stării generale foarte proaste. Un alt aspect important care trebuie menţionat este că această metodă trebuie integrată în celelalte tratamente oncologice – chimioterapie, radioterapie etc.
Scapi de cancer în câteva ore
– Cum decurge tratamentul?
– Pacientul se prezintă şi ne informează asupra deciziei de a fi supus tratamentului prin metoda HIFU. Dosarul său e preluat de o comisie care decide dacă pacientul poate sau nu să fie supus acestei intervenţii. Dacă nu, îi comunicăm imediat, dacă se califică este supus unui nou set de analize de către specialiştii noştri. De exemplu, dacă avem un pacient cu o tumoră foarte vascularizată, în prima fază embolizăm tumora respectivă. O tumoră puternic vascularizată este mai greu să o încălzim în timpul tratamentului. După embolizare durează cam o săptămână, timp în care pacientul este supravegheat de medicul de medicină internă. La încheierea acestei etape pacientul este supus unei tomografii în timpul căreia îi sunt aplicaţi un număr de markeri pe corp. Scopul imagisticii este să ajute la elaborarea planningului pentru tratamentul propriu-zis. După această fază pacientul este dus pe aparatul la care urmează să i se facă tratamentul HIFU. Este urcat pe aparat şi se iau din nou dimensiunile tumorii. Se analizeaza imaginile obţinute din mai multe unghiuri, iar datele obţinute se transferă în calculatorul aparatului pentru tratament. După ce se fac ultimele monitorizări cu ajutorul tehnologiei de pe aparatul pentru tratament, este finalizată etapa de planning şi elaborată strategia de tratament – în ce mod şi în câte ”felii” se va elimina tumora în cauză. Odată stabilită strategia pacientul urmează, timp de câteva zile, pregătirea pentru operaţie. Spre exemplu, o tumoră de pancreas sau ficat necesită curăţarea foarte bună a intestinului pentru a reduce riscul de infecţie. Apoi se face o evaluare paraclinică (evaluăm funcţia pancreatică, hepatică, renală ş.a.m.d.) inclusiv markeri tumorali înainte de tratament.
– Cât durează tratamentul?
– Câteva ore. Dacă începem în jurul prânzului, tratamentul se încheie spre seară. Urmează o perioadă de supraveghere imediată, iar a doua zi pacientul poate pleca acasă. Revine la controale periodice la 3 zile, 6 zile, 9 zile şi apoi la 20 zile, la trei şi şase luni şi ultimul, dacă totul decurge bine, la un an.
– Cum se simte pacientul după acest tratament?
– În urma tratamentului este o perioadă de 7 zile în care apare o liză tumorală acută. Produşii de distrucţie a tumorii sunt cei care influenţează starea generală a pacientului. Nu foarte tare, însă pacientul se simte mai rău spre seară şi are oarecare dureri în zona tratată. Această stare este un aspect imunologic al tratamentului deoarece pacientul se autovaccinează cu resturile tumorale care rămân în urma aplicării metodei HIFU. Este o stare pe care pacientul trebuie să o depăşească.
– Care este principala diferenţă dintre HIFU şi operaţia clasică?
– Trebuie să spun că acest tratament este echivalentul unei operaţii clasice, însă fără şocul operator, fără a necesita transfuzii, fără pericolul de infecţie. Pe de altă parte, rezultatele se văd chiar de a doua zi. De exemplu, durerile din cancerul de pancreas scad, fie imediat sau a doua zi, fie în câteva zile – în majoritatea cazurilor. Pacientul nemaifiind nevoit să ia atâtea anti-inflamatorii, morfină şi alte calmante. În cazul cancerelor primare sau secundare de ficat, dacă pacientul face chimioterapie înainte şi după tratamentul nostru, îşi poate îmbunătăţi calitatea vieţii şi chiar prelungi viaţa considerabil. În funcţie de stadiul cancerului, chiar dacă este vorba de un cancer malign, putem ajunge, în unele cazuri, până la vindecare completă.
– Cât costă un astfel de tratament?
– Un tratament de genul acesta este destul de costisitor. Trebuie, însă, să specificăm că dacă pacientul vine din timp costurile scad considerbail. Prin urmare, costul unei astfel de intervenţii depinde foarte mult de mărimea tumorii, de bolile asociate şi de mulţi alţi factori. Dacă am lua ca exemplu o tumoră în formă de cub cu latura de 4 cm, suma care trebuie plătită pentru această intervenţie ar fi în jur de 1.500 euro. La aceasta se adaugă încă vreo 500 de euro care reprezintă costul medicamentelor şi analizelor la care este supus pacientul.
”Canceroşii” – oamenii de performanţă ai sistemului
– Care este direcţia de dezvoltare a acestui tratament?
– Direcţia de dezvoltare în momentul acesta se îndreaptă către găsirea unor soluţii pentru a interconecta aparatul cu alte echipamnete, cum ar fi spre exemplu RMN-ul. De asemenea, se caută modalităţi de îmbunătăţire a capului cu cristale folosit la radiere. În prezent, americanii şi francezii lucrează la un aparat ale cărui 1.028 de cristale ale dispozitivului de radiere sunt separate şi emit independent. Se încearcă, de asemenea, dezvoltarea unor aparate care să poată trata zonele corpului la care acum nu avem acces – de exemplu tumorile din tubul digestiv. Un nou capitol în care se caută soluţii noi este miniaturizarea aparatelor pentru a le putea ataşa unui fibroscop şi să tratăm cancerul esofagian sau gastric. Francezii sunt cei mai avansaţi în acest domeniu, iar aparatul miniaturizat există sub formă de prototip. O altă zonă de dezvoltare este tratamentul specializat pe un anumit organ – prostată, tiroidă şi paratiroidele. Eforturi deosebite sunt depuse şi în dezvoltarea planningului de tratemnt. Planningul de care dispunem noi este poate cel mai bun din lume în momentul de faţă.
– Care sunt tipurile de cancer cele mai întâlnite la pacienţii români?
– Tipurile de cancer la care românii sunt ”campioni” sunt cel de col uterin, de sân, de plămân şi gastric. Indiferent în ce colţ al lumii trăieşte un om, atunci când află că are cancer are emoţii serioase privind viaţa lui. Pacientul român este un tip mai sentimental. Vede medicul ca zeu şi demon în acelaşi timp. Îl vede ca pe cineva care îl poate ajuta, dar atunci când pacientul este supus diverselor tratamente, medicul devine un demon. Trebuie să recunosc ca şi mie îmi este frică de injecţii, trebuie, însă, să conştientizăm că intervenţiile medicale se fac pentru binele pacientului.
– Care este probabilitatea de a face cancer?
– Noi în timpul vieţii tot timpul ne stricăm şi ne reparăm. Ne reparăm cu nişte proteine care se numesc proteine de stres. Eu de obicei îi întreb pe bolnavi dacă răcesc des. şi de obicei bolnavii cu cancer nu răcesc şi sunt foarte rezistenţi la frig şi la căldură. Pe de altă parte, oamenii activi de obicei nu fac cancer. Oamenii care trăiesc variat nu fac cancer. Dar în acelaşi timp oamenii care nu fac cancer nu sunt oameni care respectă norme, nu vin la timp la serviciu, nu stau peste program ca să-şi îndeplinească toate îndatoririle, nu plătesc toate impozitele ş.a.m.d.. Cei care nu fac cancer sunt nişte tipi veseli, fireşti. Ceilalţi, ”canceroşii”, sunt de regulă oamenii de performanţă ai sistemului. Din această cauză am putea spune că pierderea fiecărui bolnav de cancer este o mare pierdere pentru societate.
Nu ne-am adaptat la căzătura din copac
– Unde se află România în comparaţie cu celelalte state care dispun de această metodă?
– Ne aflăm încă la început. Noi încercăm, pe de o parte, să însuşim foarte bine metoda chinezească, iar, pe de altă parte, să ne creăm propria noastră metodă de tratament. Consider că statul ar trebui să cumpere aparate de acest fel şi să le introducă în reţeaua de spitale. Mai ales pentru că este vorba de un tratament neinvaziv, dar şi pentru că se poate utiliza şi la alte intervenţii, nu doar la cele oncologice.
– Cum stăm cu specialiştii în domeniu?
– Specialistul care se ocupă de tratament trebuie să ştie computer-tomografie, ecografie, bio-oncologie şi modul de comportament al tumorilor. Trebuie să fie în stare să facă această fuziune de imagini între ecografie şi computer-tomografie. Trebuie să fie în măsură să coreleze interacţiunea tumorii cu organele din jur, cu vasele de sânge, cu nervii. Dificultatea tratamentului este schimbarea continuă a unghiului din care priveşti tumora şi a tumorii în sine. Tumora se mişcă sub influenţa respiraţiei sau chiar a bătăilor inimii.
– Este cancerul boala secolului XXI? Este ceva cu care ar trebui să ne obişnuim şi să învăţăm să ”convieţuim”?
– Da. De fapt, din punct de vedere biologic şi biogentic, poate chiar social, cancerul este o şansă ratată. Medicina nu poate trata decât bolile acute şi dizadaptative acute. Medicina ajută şi îngrijeşte. Nu ne-am adaptat la căzătura din copac. Dacă cădem ne rupem piciorul. Medicina ştie să pună oasele la loc, dar în momentul în care apar modificari degenerative, adică neadaptare repetată, medicina nu poate decât să îngrijească. Ce e cancerul? Nu e nici dizadaptativ, nici degenerativ – este o boală dizevolutivă pentru că celulele tumorale seamănă cu celulele din noi, de aceea nu sunt recunoscute, dar au un comportament de procariote, un comportament de celule primare. De exemplu, dacă am avea într-o încăpere un milion de microbi, iar condiţiile de viaţă ar permite – ar fi cald şi umed -, aceştia s-ar înmulţi extrem de mult şi de repede. Dacă la un moment dat vine o pală de frig din câteva miliarde s-ar putea să rămână doar doi, care la momentul în care condiţiile de viaţă se restabilesc se înmulţesc din nou la un miliard. Acesta este modul de adaptare al celulelor primitive, acest mod de adaptare prin înmulţire este de fapt calitatea de bază a vieţii. Aşa se întâmplă şi cu celulele tumorale. Acestea se multiplică până la un anumit nivel, cât le permit condiţiile, cu cât au condiţii mai bune, cu atât se înmulţesc mai mult. Ele sunt într-o permanentă competiţie cu celulele noastre, dar şi între ele. În cadrul aceleiaşi tumori pot să existe diferite grade de agresivitate a celulelor. Acesta este unul din pericolele şi în tratamentul nostru. Dacă de exemplu avem o tumoră mare, în momentul în care scoatem o parte din ea, celulele canceroase rămase au o cantitate de nutrienţi în plus şi se pot dezvolta mai bine. Din cauza asta e nevoie ca celelalte tipuri de tratamente să se suprapună peste al nostru.
Un doctor chinez tratează românii de cancer (I)
Un doctor chinez tratează românii de cancer (II)
