Cât mai valorează locuinţa ta

În lipsă de cumpărători, dezvoltatorii sunt nevoiţi să scadă preţurile din ce în ce mai mult. Dacă la sfârşitul primului trimestru, preţul pentru metrul pătrat construit era de 1.211 euro/mp, valoarea medie pentru luna aprilie este de 1.201 euro/mp, foarte apropiată de pragul minim înregistrat de la începutul crizei, potrivit unei analize realizate de reprezentanţii imobiliare.ro.

Cât mai valorează locuinţa ta

În lipsă de cumpărători, dezvoltatorii sunt nevoiţi să scadă preţurile din ce în ce mai mult. Dacă la sfârşitul primului trimestru, preţul pentru metrul pătrat construit era de 1.211 euro/mp, valoarea medie pentru luna aprilie este de 1.201 euro/mp, foarte apropiată de pragul minim înregistrat de la începutul crizei, potrivit unei analize realizate de reprezentanţii imobiliare.ro.

Totodată, analiza mai arată că scăderea este de 41,6%% faţă de martie 2008, perioada de vârf a pieţei, când, pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă, preţul mediu cerut era de 2.058 euro.

Astfel, luna aprilie a adus în Capitală şi în oraşe precum Braşov, Constanţa sau Timişoara, noi praguri minime, în special la apartamentele noi.

Raportul mai arată că evoluţia preţurilor practicate la apartamente în luna aprilie a fost foarte diferită de cea a lunii precedente.

“Punerea în aplicare a programului Prima Casă 2 nu a determinat o creştere categorică a numărului tranzacţiilor. Cu alte cuvinte, ceea ce era de aşteptat s-a produs: cumpărătorii nu au validat preţurile în creştere afişate în ultimul timp, iar consecinţa firească a acestui fapt o reprezintă revenirea pe panta descendentă. Pentru moment, cei care au reacţionat au fost cu precădere dezvoltatorii, însă reacţia lor va influenţa cu siguranţă şi preţul apartamentelor vechi”, susţine Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Bucureşti, preţ minim pentru apartamentele noi

Analiza arată că, luna trecută, indicele imobiliar arăta că preţul mediu indica o valoare de 1.294 euro/mp, pentru apartamentele noi şi vechi din Capitală, cea mai mică din acest an.

Apartamentele vechi şi noi au evoluat diferit însă în ultima lună. Dacă în cazul primei categorii evoluţia este nesemnificativă, preţul apartamentelor noi a scăzut cu peste 4% în doar treizeci de zile, atingând nivelul minim de la începutul crizei până în prezent.

Preţul mediu cerut pentru apartamentele din ansamblurile rezidenţiale noi din Bucureşti a ajuns în luna aprilie la 1.445 euro/mp de suprafaţă utilă, ceea ce reprezintă o scădere de 4,1% faţă de luna martie, când valoarea medie a unui metru pătrat util era de 1.506 euro. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile sunt cu 12,5% mai mici.

Garsoniere, uşor mai scumpe

Totuşi, apartamentele noi cu o cameră s-au scumpit cu 1,1% până la valoarea medie de 1.403 euro/mp util. Cea mai interesantă evoluţie au avut-o apartamentele cu trei şi patru camere al căror preţ a scăzut cu peste 5% faţă de luna martie 2010. Şi preţul apartamentelor noi cu două camere a scăzut cu 3,1% în intervalul analizat.

Preţurile apartamentelor vechi din Capitală au fost mai puţin dinamice decât a celor noi.

Valoarea Indicelui pentru această categorie de apartamente pentru luna aprilie a rămas la 1.241/euro mp de suprafaţă utilă.
Totuşi, apartamentele cu o cameră s-au scumpit cu 1%, în timp ce apartamentele cu trei şi patru camere s-au ieftinit cu 0,9%.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare diferenţă, 10.1%, este înregistrată de apartamentele cu patru camere.

Braşov- apartamente noi cu 935 de euro/mp

În luna aprilie, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare are o valoare de 935 euro/mp de suprafaţă utilă, cea mai mică valoare înregistrată de la începutul crizei imobiliare.
Faţă de luna precedentă, scăderea este de aproape 2%, iar faţă de nivelul maxim al pieţei, mai 2008 pentru Braşov, diferenţa este de peste 35%.

Cu o valoare medie de 927 euro/mp util, apartamentele noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene sunt mai ieftine decât apartamentele vechi.

De altfel, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Braşov a scăzut cu 8.2% în luna aprilie, ajungând la un minim istoric.
În ceea ce priveşte apartamentele vechi, preţul cerut a ajuns în luna aprilie la 935 euro/mp, cu 1.3% mai puţin faţă de luna precedentă.

Scumpire la 3 şi 4 camere

În ultima lună, în Braşov, apartamentele vechi de mici dimensiuni s-au ieftinit, în timp ce apartamentele mari cu 3 şi 4 camere s-au scumpit uşor.

Surprinzătoare este evoluţia apartamentelor cu o cameră care s-au ieftinit cu 4% în luna aprilie.

Cu un preţ de strigare de 830 euro/mp util, considerabil mai ieftine decât celelalte tipuri de apartamente, apartamentele cu patru camere din Braşov au şansele să devină interesante pentru cumpărători

Totuşi, cererea se îndreaptă în continuare spre apartamentele cu două camere care îşi menţin cel mai ridicat preţ pe metru pătrat util.

Locuinţe mai scumpe la Cluj-Napoca

Cluj-Napoca rămâne singurul mare oraş din ţară pentru care indicele arată o creşteri constante ale preţului mediu cerut pentru apartamente.
Astfel, luna aprilie este a treia lună consecutivă în care preţurile au urcat ajungând în prezent la valoarea de 1.056 euro/mp util, în creştere cu 1.8% faţă de luna precedentă şi cu 7,1% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut.

Cu toate că şi apartamentele noi s-au scumpit cu 1,1% până la valoarea de 1.022 euro/mp, în prezent acestea sunt cu 50 euro/mp mai ieftine decât cele vechi.

În cazul apartamentelor noi din Cluj-Napoca, creşterea din ultimele luni este cu atât mai surprinzătoate cu cât în toate celelalte mari oraşe analizate, preţurile au scăzut.

Şi preţul apartamentelor vechi s-a mărit în intervalul analizat. Creşterea înregistrată în luna aprilie pentru această categorie imobiliară este de 2,4%, iar preţul mediu pe metru pătrat de suprafaţă utilă este în prezent 1.072 euro.

Peste 1.000 euro/mp pentru locuinţele vechi

Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 a ajuns la 1.072 euro/mp util, în creştere cu 2,4% faţă de luna precedentă.

În aprilie, cea mai mare variaţie de preţ este întâlnită în cazul apartamentelor vechi cu o cameră: 3,7%.
Creşteri de preţuri constatăm şi în cazul apartamentelor cu două şi trei camere: 2,6%, respectiv 2,2%.
Deşi diferenţele faţă de vârful pieţei imobiliare sunt semnificative, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, preţurile de strigare actuale pentru apartamentele vechi sunt cu până la 6,1% mai mari.

Mai ieftin şi la Constanţa

Apartamentele din Constanţa s-au ieftinit cu 1,3% în aprilie, când indicele imobiliare.ro a înregistrat valoarea de 1.022 euro/mp de suprafaţă utilă.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea medie actuală este cu peste 15% mai mică. În intervalul analizat, preţul apartamentelor noi a avut o dinamică spectaculoasă ajungând la 986 euro/mp util de la 1.058 euro/mp.

Cu această scădere de aproape 7% la apartamentele noi din Constanţa, acestea sunt considerabil mai ieftine decât cele vechi a căror preţ mediu este în prezent de 1.030 euro/mp.

Preţul mediu de strigare al apartamentelor din blocurile vechi din Constanţa a scăzut cu 0,1% în luna aprilie, până la 1.030 euro/mp de suprafaţă utilă.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa este de peste 14%. Dacă apartamentele vechi cu două şi trei camere s-au ieftinit cu 1,1%, respectiv 0,2%, apartamentele cu o cameră au înregistrat o creştere de 2,4%.

Faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, cea mai mare diferenţă de preţ se înregistrează în cazul apartamentelor cu două camere, 15,4%. În ultimele 12 luni, apartamentele cu o cameră s-au ieftinit cu 13,7%, iar cele cu trei camere cu 12,9%.

La Iaşi, preţurile o iau la vale

După o uşoară revigorare a pieţei imobiliare din Iaşi, luna aprilie aduce un nou val de optimism pentru cumpărători, preţurile coborând din nou, în special din cauza evoluţiei apartamentelor noi.

Astfel, în aprilie preţul pe metru pătrat a fost de 919 euro/mp de suprafaţă utilă, în scădere cu 2,4% faţă de luna martie, media lunii aprilie fiind totodată cea mai mică de până acum în acest an.

Apartamentele noi au cunoscut o scădere record pentru un interval de timp aşa de scurt: 7,7%.

Această scădere a diminuat totodată diferenţa dintre preţul apartamentelor noi şi a celor vechi: 943 euro/mp util în cazul apartamentelor noi faţă de 913 euro/mp de suprafaţă utilă pentru apartamentele vechi.

Evoluţia preţurilor apartamentelor vechi nu a fost deloc la fel de spectaculoasă ca şi cea a celor noi. Preţul mediu al apartamentelor construite înainte de 1990 a rămas constant la valoarea de 913 euro/mp util.

Unele categorii de apartamente vechi chiar s-au scumpit în acest interval. Preţul apartamentelor cu o cameră a crescut cu 2,2% până la 973 euro/mp util, iar cel al apartamentelor cu trei camere cu 0,3% până la 903 euro/mp.

Apartamentele vechi cu două camere au înregistrat o scădere de 0,4%, până la 914 euro/mp util.

Noi minime şi la Timişoara

După creşterile din ultimele luni, în aprilie, piaţa imobiliară din Timişoara a readoptat trendul de scădere. Preţul mediu pe metru pătrat de suprafaţă utilă a scăzut cu 2%, până la valoarea de 942 euro, cea mai mică valoare înregistrată de la începutul crizei imobiliare.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa rămâne semnificativă: aproape 10%, iar faţă de perioada de vârf a pieţei, mijlocul anului 2008, preţurile cerute sunt cu peste 30% mai mici.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată la apartamentele noi: -6,7% în luna aprilie.
În urma acestei scăderi spectaculoase, diferenţele de preţuri între apartamentele din ansamblurile rezidenţiale noi şi cele cerute pentru apartamentele construite înainte de 1990 s-au redus în ultima lună: 953 euro/mp util în cazul apartamentelor noi faţă de 941 euro/mp în cazul celor vechi. Câtă vreme cumpărătorii nu trec la acţiune, este posibil ca noul val de scădere să nu se oprească aici.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.