În SUA, 35 de state practică execuţiile prin injecţie letală, însă acestea au fost oprite cel puţin până în ianuarie 2011, din cauza epuizării stocului de tiopental de sodiu, un anestezic administrat pentru a-i induce condamnatului starea de inconştienţă.
Iată solutia senatorului Jim Tracy, din statul Tennessee: „Multi dintre condamnaţi aşteaptă de 20 de ani, unii de mai mult timp. Dacă nu mai avem substanţa, trebuie să găsim o alternativă.” Potrivit Amnesty International, SUA au fost singura ţara din cele două Americi în care au avut loc execuţii în 2009, mai precis 52.
Tiopentalul de sodiu este produs de o singură companie, care dă vina pe lipsa materiilor prime pentru incapacitatea de a produce anestezicul până în ianuarie, relatează AP. A apela la spitale nu este o soluţie, pentru că jurământul lui Hipocrat le dă dreptul medicilor să refuze folosirea substanţei la execuţii. De altfel, injecţia letală nu este administrată de medici. Mai mult, puţine spitale americane mai folosesc tiopentalul de sodiu, pe care l-au înlocuit cu alte substanţe, iar folosirea acestora la execuţii ar trebui să fie aprobată, după lungi dezbateri, de legislativele fiecărui stat.
Prin urmare, în Oklahoma a fost amânată execuţia unui deţinut de 77 de ani, condamat pentru o crimă comisă în 1994, în Arizona a fost amânată execuţia unui deţinut condamnat în 1989, in Virginia a fost prelungită viaţa primei femei condamnată la moarte după 2005. Oficialii din Texas, statul cu cea mai mare rată a condamnărilor la moarte, au refuzat să dea detalii despre rezerva de tiopental de sodiu.
Procurorul general din California a declarat însă că mai există o doza de tiopental, care îi va fi administrată, joi, unui condamnat din 1982. În Kentucky, ultima doză expiră pe 1 octombrie şi nu va fi folosită.
Procedura presupune injectarea tiopentalului de sodiu, urmată de cea a bromurii de pancuronium, care paralizează muşchii, iar apoi a clorurii de potasiu, care, nediluată în ser fiziologic sau glucoză, provoacă stop cardiac.