La un târg de carte există, cum spune într-un interviu Vladimir Epstein, directorul executiv al Târgurilor Gaudeamus, „cel puţin o carte potrivită pentru fiecare”. Apariţii noi sau mai vechi atrag vizitatorii la standuri şi, mai ales, la lansări. Printre volumele a căror apariţie a provocat un viu interes, ca şi dezbaterea care a dublat-o, s-a numărat „Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian”, al scriitorului evreu din România, stabilit, din 1986, în Statele Unite, Norman Manea. Cărţile sale, traduse în 20 de limbi, îl recomandă drept cel mai tradus scriitor român, iar numărul distincţiilor, printre care Premiul Naţional al Evreilor Americani, în aprilie 1993, Premiul „Médicis Etranger”, cel mai prestigioasă distincţie franceză pentru un roman scris într-o limbă străină, Premiul anual pentru literatură din partea Fundaţiei Franceze de Iudaism (2009), Premiul Internaţional pentru Literatură, „Nonino”, pentru „Opera Omnia”, Premiul fundaţiei americane „MacArthur”. În România, autorul a fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste), Ordinul Meritul Cultural (2007). Este Doctor Honoris Causa al universităţilor din Bucureşti şi din Cluj. Anul acesta a primit din partea guvernului francez distincţia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres”.
Norman Manea este bine cunoscut cititorilor din România, Editura Polirom publicând, începând cu 2003, 13 volume, într-o serie de autor: „Întoarcerea huliganului” (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008), „Plicuri şi portrete” (2004), „Fericirea obligatorie” (ed. a II-a, 2005), „Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul” (2005), „Anii de ucenicie ai lui August Prostul” (ed. a II-a, 2005), „Plicul negru” (ed. a V-a, 2010), „Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici” (2008), „Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow” (2008), „Vorbind pietrei” (2008), „Atrium” (ed. a II-a, 2008), „Variante la un autoportret” (2008), „Vizuina” (2009) şi „Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian” (2010).
La dezbaterea de la Târgul Gaudeamus, lui Norman Manea i-au fost parteneri figuri cunoscute ale litrerelor româneşti, prof. univ. Paul Cornea, Carmen Muşat, Daniel Cristea Enache, Paul Cernat, Claudiu Ţurcaş şi scriitorul englez originar din România Edward Kanterian. Tema discuţiei, „Obsesia incertitudinii”, nu a fost întâmplătoare, ea constituind una dintre caracteristicile creaţiei scriitorului. Aspectele abordate au vizat certitudinile, limba-patrie, în care se exprimă un scriitor, libertatea în creaţiei…
Idei întâlnite constat în eseistica, dar şi în romanele lui Norman Manea, în cărţile sale dialog.
Rezultat al convorbirilor şi corespondenţei întreţiute de Norman Manea şi Edward Kanterian, cu întreruperi, de-a lungul a 10 ani, „Curierul de Est” reia o seamă de teme preferate ale scriitorului, cum ar fi Holocaustul, literatura, rolul de instanţă morală al scriitorului, Gulagul, locul şi rolul memoriei, Europa şi America, România şi America, religia şi secularizarea, tineretul contemporan.
În toate răspunsurile date mai tânărului său interlocutor, Norman Manea dovedeşte o extraordinară capacitate de nuanţare, un efort continuu de înţelegere aprofundată a tuturor aspectelor sau părţilor puse în discuţie, dar şi o tranşantă exprimare a propriilor opinii, mai ales în privinţa Holocaustului şi a comunismului, a practicilor manipulatoare, menite să deformeze personalitatea şi gândirea individuală. „Colonia penitenciară cu seceră şi ciocan a fost mai «subtilă» instruire în teroare, dar şi în imperfecţiunea existenţei… ” Manipularea adevărului, caricaturizarea idealului, tirania utopiei cu efecte groteşti, care au dus la „dislocare, dedubalre, disjuncţiile interioare dintre indivizii care alcătuiesc individualitatea” sunt analizate cu fineţe şi acribie, atât în componenta lor strict politică şi socială, cât şi în aceea literară sau artistică. Chiar dacă se declară sceptic în privinţa efectului intervenţiilor sale, care i-au atras polemici vehemente, Norman Manea intră în dezbaterile intelectuale pentru că nu poate altfel, pentru că se simte obligat de propria existenţă, de nevoia de a rămâne el însuşi, indiferent de rezultat. De aici, şi atitudinea lui critică la adresa lumii literare postmoderne în general, resimţite, mai ales în America drept „democraţia pălăvrăgelii generalizate”.
Tema clovnului, apărută încă din „Anii de ucenicie ai lui August Prostul”, continuă să bântuie imaginarul scriitorului ca şi eseurile lui despre lumea contempornă: „În marea piaţă a cacofoniei carnavaleşti din lumea de azi, doar scandalul mai este perceptibil. Nimic nu mai pare, însă, destul de scandalos pentru a fi memorabil”. Remarcă amară, urmată şi de constatarea că, în Româmia contemporană, „lustrul retoricii europeniste nu acoperă prea bine bizantinismul”.
Acest „interviu” se opreşte la cele mai variate teme, de la „optimismul pesimist” al autorului la observaţii asupra terminologiei intelectuale menite să ascundă, dar dezvăluind, de multe ori, antisemitismul, de la compararea holocaustului cu gulagul, considerând că dezbaterea despre comunism nu este decât rareori profundă, transformându-se, adesea, „într-o retorică jucată în faţa oglinzii”, de la o radiografie pozitivă, dar nu elogioasă, a Americii la complexitatea relaţiei sale cu Germania. Trecutul, memoria revin de-a lungul cărţii, cu amprenta lor pusă pe sensibilitatea şi evoluţia scriitorului, cu descrieri despre oraşe pe care le-a străbătut, cu consideraţii asupra unor autori, victime şi ele ale unei forme de agresiune sau de exil, sau asupra unor fini intelectuali măcinaţi de ură etnnică, de la Ion Barbu la Mircea Eliade sau, în prima categorie, de la Hannah Arendt la Paul Celan, cel care „nu s-a putut deschide ofertei terapeutice a vieţii”.
Icoanele şi liberalismul secular, islamismul şi propaganda urii, „pop culture” american şi cartierul Primăverii, Universitatea Bard, unde predă literatură europeană şi studenţii săi îi prilejuiesc o radiografie a lumii şi a fiinţei umane de mare profunzime şi, în cele mai multe cazuri, de autentică toleranţă. Punerea în balanţă a binelui şi răului îl face să afirme că deşi „democraţia ţine de un structural populism şi mercantilism” libertatea americană este preferabilă, şi că, dacă în America „intelectualul ca instanţă morală a naţiunii a cam dispărut”, a apărut o altă instanţă, cea a „pop starului”, eficient şi ca agent electoral al unui senator şi într-o campanie de binefacere.
Se desprinde din întreg volumul portretul unui intelectual rafinat, al unui om pentru care acasă a devenit, din cauza exilului, un cuvânt ambiguu, cu referiri la propria formare literară şi la existenţa sa „ca american fără pragmatismul şi fără candoarea americană”.
Scrisă într-un stil limpede, direct, presărată cu poveşti şi întâmplări ale unei vieţi încercate de deportarea în Transnistria din copilărie şi continuată cu experienţe nu întotdeauna fericite, „Curierul de Est” se citeşte cu neîntreruptră curiozitate şi cu plăcere estetică, chiar dacă sentimentul final nu este unul de linişte.
