Lawrence Durrell, autorul cunoscutului „Cvartetul Alexandria”, ar fi împlinit anul acesta 100 de ani. Publicarea unor scrieri inedite şi republicarea altor volume ale sale, în Anglia şi Franţa, marchează Anul Durrell. Alături de opera deja amintită, a văzut din nou lumina tiparului, la Paris, „Citrons acides” (Bitter Lemons), a fost editat volumul inedit de tinereţe „Petite musique pour amoureux”, operă inspirată din copilăria autorului, pe care acesta o renegase, şi, sub titlul „Dans l’ombre du soleil grec” (La umbra soarelui grecesc), un amplu studiu, datorat Corinnei Alexandre-Garner, publicat de „La Quinzaine littéraire/Louis Vuitton”. Un periplu prin locurile lui Durrell, compus din extrase şi comentarii, dar şi din peisaje, portrete şi flori multicoloro pictate de scriitor.
Irlandez ca James Joyce, născut în India ca Rudyard Kipling, diplomat ca Saint-John Perse, Lawrence Durrell, poetul, romancierul şi eseistul, este un nume amintit destul de rar astăzi, în pofida scrisului său care subjugă cititorul şi a stilului, incontestabil nou, la vremea apariţiei operei.
Născut în 1912 la poalele Himalayei, dintr-o mamă irlandeză care văzuse lumina zilei în India şi un tată britanic, a fost trimis la studii în Anglia, la Canterbury. Părăseşte însă repede studiile şi duce, în anii ’30, o viaţă de boem, dorind să devină scriitor. Încearcă mai multe meserii – pianist, fotograf – şi, în 1931, publică primele poeme. Dar scriitorul se naşte cu adevărat în 1935, după şocul pe care i l-a provocat descoperirea volumului „Tropicul cancerului” de Henry Miller. Pleacă în insula Corfu, de care se îndrăgosteşte şi unde scrie „Carnetul negru”, influenţat de Shakespeare şi de D.H. Lawrence, menit să-l elibereze de multe dintre obsesiile sale. Corfu, locul în care va reveni peste ani şi despre care vorbeşte în „Peştera lui Prospero”. Cel care i-a descoperit Grecia, „cu sărăcia lucie care oferă bucurie fără umilinţă (…), cu tavernele cu coroane de laur, cu mieii la proţap de Paşte, cu eroii bărboşi, cu micii sfinţi locali…”.
Pictură de Lawrence Durrell
Călătoreşte în Europa, mai ales în Franţa şi în Italia. Se întoarce la Londra, unde va publica două volume: „Pied Piper of Lovers” şi „Panic Spring”. În 1937 îl întâlneşte la Paris pe Henry Miller. O întâlnire care-i va marca viaţa şi opera şi care va fi urmată de o corespondenţă de ani de zile.
La declararea războiului se afla în Corfu. Numit ataşat de presă la Atena, pleacă apoi la Cairo şi la Alexandria, cea care îl va fermeca şi în care îşi va plasa opera cea mai faimoasă, „Cvartetul din Alexandria”, pe care autorul îl numea „un fel de poem în proză adresat unei mari capitale a inimii, Capitala Memoriei”. Carte pe care am descoperit-o târziu, în minunata versiune românească semnată de Catinca Ralea, pentru primele două volume, şi mai ales de Antoaneta Ralian pentru următoarele două. Carte fascinantă prin veşnicele întretăieri de destine ale cetăţii cosmopolite, cu grecii, italienii, evreii, copţii, beduinii şi englezii săi, şi ale personajelor, ale bărbaţilor neliniştitori şi ale femeilor înconjurate de aura misterului. Volume în care, aşa cum scria un critic, „spaţiul joacă rolul timpului la Proust”.
Patru volume ca un puzzle, refăcând un oraş cu străduţe întortocheate, cu întâmplări trăite sau văzute pe rând de mai multe personaje, fiecare dând un alt înţeles şi alte motivaţii fiecărui episod care îşi dezvăluie astfel secrete nebănuite. De la cele trei femei care intră în viaţa lui, tandra Melissa, fascinanta şi veninoasa Justine sau luminoasa Clea, cu secretele lor, la nenumăratele personaje care fac de fapt cărţile, ca Nessim, Leila, Capodistria, Pusewarde… Stilul este strălucitor, baroc, de o luxurianţă copleşitoare.
Va pleca apoi, ca angajat al Foreign Office şi al British Council, în Argentina. Va cutreiera Europa, dar se va întoarce în Grecia, în insula Rodos, unde îşi va definitiva „Cefalu”, una dintre cărţile lui majore. În 1953, „Venus şi marea” se constituie în omagiul adus de el acestui loc în care se aude „neliniştea adormită a unei mandoline”. Petrece patru ani, ca diplomat, în Iugoslavia, unde se îndrăgosteşte de Sarajevo, ce-i aminteşte de unele desene franţuzeşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Casa din Corfu în care a locuit Lawrence Durrell
Între 1953 şi 1957 locuieşte în Cipru, unde va termina volumele „Justine” şi „Balthazar”. Şi tot Ciprul va inspira „Citrons acides”. „Mountolive” şi „Clea” vor fi finisate însă la Sommières, în Franţa, unde a trăit ultimii 30 de ani din viaţă şi unde a murit la 78 de ani.
Cele patru volume ale „Cvartetului din Alexandria”, apărute iniţial la Editura „Univers”, în anii ’60, au fost republicate, în 2002 şi 2003, de Editura „Polirom”. Ele sunt definitorii pentru concepţia estetică a lui Durrell, ca şi un alt ciclu, de asemenea tradus în limba română, „Cvintetul din Avignon”. Durrell însuşi scria: „Acest grup de patru romane («Justine», «Balthazar», «Mountolive» şi «Clea») este menit să fie citit ca o operă unică, sub titlul colectiv de «Cvartetul din Alexandria»: un titlu sugestiv şi adecvat ar putea fi «un continuum de cuvinte». În încercarea de a găsi forma cea mai potrivită, am adoptat, ca pe o analogie de principiu, perspectiva relativistă. Primele trei cărţi s-au legat într-o manieră intercalată, fiecare «înrudită» cu celelalte, şi nu «derivată» din ele; doar ultimul dintre romane este gândit ca urmarea logică a celorlalte, el dând cheia dimensiunii temporale. Întregul a fost conceput ca o mănuşă aruncată formei seriale a romanului convenţional: romanul saturat de timp al zilelor noastre”.
