Casa Albă a pus la cale scenariul celui mai mare schimb de spioni de după Războiul Rece cu câteva săptămâni înaintea arestării celor zece presupuşi spioni ruşi din SUA, relatează „New York Times”. Preşedintele Barack Obama a fost informat de existenţa reţelei de spioni pe data de 11 iunie, cu 16 zile înainte de arestarea acestora.
FBI urmărea reţeaua rusă de spionaj de circa zece ani, iar în luna mai a aflat că mulţi dintre membrii ei se pregătesc să părăsească SUA. Al 11-lea membru al reţelei a reuşit să plece în Cipru, unde, după eliberarea sa pe cauţiune, autorităţile i-au pierdut urma.
Aşadar, la ora celebrului dejun cu hamburgeri împreună cu preşedintele Dmitri Medvedev, Barack Obama avea ştiinţă de existenţa reţelei de spionaj. Casa Albă a decis amânarea arestărilor, astfel încât acestea să nu dăuneze întâlnirii preşedinţilor rus şi american destinată relansării relaţiilor SUA-Rusia. După vizita lui Dmitri Medvedev, administraţia de la Washington a prezentat Moscovei probele strânse împotriva spionilor ruşi, iar, ca dovadă a cooperării bilaterale, Ministerul rus deExterne a eliminat de pe website-ul oficial declaraţia care considera acuzaţiile americane ca „nefondate”.
Schimbul de spioni a fost negociat în cursul a trei convorbiri telefonice între Leon Panetta, directorul CIA, şi fostul premier Mihail Fradkov, actualul director al spionajului rus (SVR). Cei doi au ajuns la un acord pe 3 iulie. Potrivit istoricului rus Nikita Petrov, Moscova a fost de acord cu schimbul de spioni „pentru a-şi salva imaginea”, după episodul umilitor al arestării agenţilor din SUA.
Presa rusă şi cea occidentală a scris, înainte de dezvăluirile din „New York Times”, că schimbul de spioni a fost iniţiat de SUA şi că, în ciuda faptului că Rusia a primit zece spioni în schimbul eliberării a doar patru, spionii eliberaţi de către Moscova sunt mult mai importanţi decât cei primiţi în schimb. Drept dovadă, justiţia americană nu i-a acuzat de spionaj pe membrii reţelei ruse, întrucât aceştia nu au reuşit să obşină nici o informaţie secretă.