Inaugurat în 1828, Muzeul din Montpellier, cu o arhitectură interesantă, combinaţie de clasic şi contemporan, îşi datorează existenţa pictorului şi colecţionarului François-Xavier Fabre (1766-1837), al cărui nume, de altfel, îl poartă.
De-a lungul timpului, patrimoniul s-a completat cu alte donaţii, cele mai importante fiind a lui Antoine Valedau, care a adus muzeului opere de Rubens, Steen, Ruisdaël, şi cea a cunoscutului mecena Alfred Bruyas, cuprinzând pictură şi grafică franceză, de la Bourdon, Greuze sau Girodet la Corot, Millet, Courbet, Delacroix, David, Géricault, Ingres…
Atent renovat, muzeul s-a redeschis pentru public în 2007, cu o expunere coerentă, numărând peste 900 de opere, începând cu lucrări din secolele XVI-XVIII flamando-olandeze, continuând cu arta italiană a Renaşterii şi Barocului, cu pictura franceză din secolul al XVII-lea până în zilele noastre. O suită de săli monografice celebrează artişti precum Alexandre Cabanel, Courbet, Bazille, Jean Hugo, acordând o atenţie deosebită şi artei secolului XX. Aici se află printre altele un număr redutabil de pânze semnate de Pierre Soulages.
O interesată retrospectivă, intitulată „Alexandre Cabanel, tradiţia frumosului”, trasează, cu ajutorul a aproximativ 250 de picturi, desene, fotografii, sculpturi şi secvenţe filmate, împrumutate de la mai multe muzee din lume, atmosfera secolului al XIX-lea, caracterizat prin cultul valorii, al lucrurilor preţioase. În jurul figurii centrale a expoziţiei, Alexandre Cabanel (1823-1889), sunt evocaţi mari maeştri ai tradiţiei clasice.
Alexandre Cabanel, „Albayde„
Pictor oficial, cu o operă caracterizată de istoricii de artă „pompieristică”, Cabanel s-a afirmat în timpul lui Napoleon al III-lea, care i-a şi cumpărat, de altfel, o lucrare devenită celebră, „Naşterea lui Venus”. Autor de scene istorice şi mitologice, care îmbină veneraţia pentru Rafael şi Michelangelo cu amintirea graţiei rococoului şi gustul pentru exotic al secolului al XIX-lea, pictorul a fost şi un portretist apreciat, preţuit mai ales în Statele Unite. Realiste sau alegorice, ca „Albaydé”, inspirat de un poem orientalizant al lui Victor Hugo, portretele lui îmbină puritatea cu un aer uşor lasciv. Interesant de remarcat că adevărata consacrare a lui Cabanel s-a produs în 1863, anul în care Edouard Manet expunea „Dejunul pe iarbă”. Două lumi stăteau faţă în faţă: cea a tradiţiei şi cea a viitorului. Criticii timpului îl elogiază. Theophile Gautier se extaziază în faţa „idealului de graţie copilărească”, iar Emile Zola, părintele Naturalismului, vorbeşte despre „triumful purităţii în pictură”.
Expoziţia de la Montpellier este o reevaluare a artei acestui creator, distins cu Grand Prix de Rome în 1845, profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Paris şi academician, care a pictat fastul aristocratic al Imperiului şi al marii burghezii din vremea lui.
Cu această expoziţie omagiu adus lui Cabanel, pictor născut în Montpellier şi figură majoră a academismului, Muzeul Fabre inaugurează un ciclu consacrat principalelor curente picturale care au marcat secolul al XIX-lea.
