La o sută de ani după moartea scriitorului irlandez Bram Stoker, Editura “Bragelonne” a reeditat romanul “Anno Dracula”, de Kim Newmann, o continuare a aventurilor celui mai celebru vampir din literatură.
Imaginând o lume în care vampirii nu trebuie să se ascundă, Kim Newmann se joacă cu referinţele istorice şi literare, amestecă personaje reale, cum ar fi Regina Victoria, Oscar Wilde sau Bram Stoker, cu altele literare, Dracula, doctoral Moreau sau Moriarty, aducând un omagiu maestrului genului, care a fost Bram Stoker.
“Anno Dracula” a apărut pentru prima dată în 1992, fiind recompensat cu numeroase distincţii, printre care “International Horror Guild Award” pentru cel mai bun roman şi “Prix Ozone” pentru cel mai bun roman fantastic străin.
Personajul Dracula s-a născut în 1897 sub pana scriitorului irlandez Bram Stoker (1847-1912), romanul devenind opera sa majoră.
În timpul studiilor, Stoker s-a împrietenit cu influentul actor Henry Irving şi a devenit un admirator al operei lui Walt Whitman. Primul rezultat al pasiunii pentru teatru şi pentru literatură a fost un roman fantastic, “The Chain of Destiny”, publicat în 1875. Din 1890 s-a dedicat scrierii unui roman al cărui personaj principal urma să fie un cavaler din secolul al XV-lea, Drakul. Perfecţionist, autorul s-a documentat îndelung asupra epocii, locurilor, dar şi frecventând cercuri esoterice din Londra, unde a asistat la o conferinţă a lui Charcot despe hipnotism. În 1890 l-a cunoscut pe orientalistul şi specialistul maghiar în legendele estului Europei, Arminius Vambery, de la care a aflat şi despre Vlad Ţepeş.
Romanul n-a cunoscut un succes imediat.
Creând personajul literar Dracula, Bram Stoker continua moda aşa-numitului roman gotic, reprezentat mai ales de Mary Shelley şi Sheridan Le Fanu, de contemporanii săi Robert Louis Stevenson, cu “Straniul caz al Dr Jekyll şi Mr Hxde”, sau Oscar Wilde, cu “Portretul lui Dorian Gray”.
“Dracula” este însă singurul care respectă codurile romanului gotic, dar în care apare şi contextul istoric al sfârşitului epocii victoriene.
Bram Stoker, 1906
Personajul Dracula a devenit unul dintre cele mai rezistente mituri moderne, dând naştere unei bogate literaturi fantastice având în centru tema vampirului, care s-a dezvoltat până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, insinuându-se şi în alte genuri literare, cum ar fi cel erotic, istoric, poliţist sau SF. Curentul a prilejuit apariţia unui mare număr de volume, de calitate variabilă.
Nepotul scriitorului, Dacre Stoker, a publicat recent, în 2009, cartea “Dracula nemuritorul”, un volum de 500 de pagini, o continuare “oficială” a capodoperei lui Bram Stoker, în care înaintaşul lui apare ca administrator al Teatrului “Lyceum”. Cartea n-a cunoscut însă nici pe departe acelaşi succes.
În romanul-omagiu “Anno Dracula”, semnat de Kim Newmann, acţiunea este plasată în 1888. Contele vampir se căsătoreşte cu Regina Victoria şi domneşte asupra Marii Britanii. Dar Londra este scena unui asasin, “Scalpelul de Argint”, care masacrează prostituatele cu dinţii lui foarte ascuţiţi. Charles Beauregard, care este însărcinat cu prinderea lui, începe o anchetă ale cărei fire se întretaie cu cele despre Jack Spintecătorul sau doctorul Jekyll.
Indiferent de numărul şi numele şirului de scriitori care s-au exersat în acest gen, cert este că Dracula a devenit “vampirul prin excelenţă”.
E drept, personajul Dracula îşi datorează popularitatea mai puţin literaturii şi mai mult cinematografului. Există în jur de 200 de filme în care regele vampir deţine rolul principal, fiecare dintre ele fiind o adaptare diferită a operei lui Bram Stoker.
Ultimele decenii nu fac excepţie, dacă ar fi să menţionăm numai filmul din 1992 al lui Francis Ford Coppola, pe un scenariu de James V. Hart, “Bram Stoker’s Dracula”, avându-i în distribuţie pe Gary Oldman, în rolul principal, Winona Ryder, Keanu Reeves şi Anthony Hopkins. Este poate pelicula ce urmăreşte cel mai aproape cartea lui Stoker, desigur cu o serie întreagă de libertăţi faţă de textul iniţial.
Filmul a reimpulsionat apariţia pe ecran a lui Dracula. Mel Brooks a realizat, în 1995, o versiune parodică, “Dracula: dead and loving it”, cu Steven Weber şi Leslie Nielsen, Patrick Lussier a semnat în 2000, “Dracula 2000”, cu Gerard Butler şi Christopher Plummer, în care celebrul vampir este adus la viaţă în zilele noastre, pentru a le aminti numai pe cele care au convins şi publicul, şi critica.
Hotel Transylvania, filmul de animaţie plasat în fruntea box-office-ului american
Dar, iniţial, popularitatea personajului s-a datorat scenei, prima dramatizare fiind semnată chiar de autor, în 1897, pentru Teatrul Lyceum, care n-a fost însă montată niciodată.
Prinţul tenebrelor a inspirat şi coregrafi ca Jean-Claude Gallotta, care, în 2001, a creat pentru Opera din Paris baletul “Nosferatu”, sau Mark Godden, autorul unui “Dracula” ce a fost adaptat în 2003 pentru ecran sub titlul “Dracula, pagini din jurnalul unei fecioare”.
În luna septembrie a acestui an, filmul de animaţie “Hotel Transylvania”, de Genndy Tartakovsky, inspirat din legenda contelui Dracula, a intrat pe primul loc în box-office-ul american, cu 43 de milioane de dolari, depăşind “Looper”, al regizorului Brian Johnson, cu Bruce Willis (21,2 milioane de dolari), “End of Watch”, de David Ayer (8 milioane), şi “O nouă şansă” al lui Clint Eastwood (7,5 milioane).
Vampirul care bântuie de 115 ani imaginaţia cititorilor, cinefililor, scriitorilor, regizorilor atrage astfel atenţia asupra părintelui său de la a cărui moarte se împlineşte în 2012 un veac. Interesantă supravieţuire, ca să fim în ton cu legenda.
